Presa rusă despre „războiului bisericesc”. Cine se bate pentru cine în lumea ortodoxă? / Biserica Română poate deveni prima Biserică a Ortodoxiei Răsăritene

Conflictul ecleziastic intra-ortodox dintre patriarhii Moscovei și Constantinopolului (convențional, este „războiul religios din Fanar”) a devenit un fapt consumat. Iar acum, conform regulilor analizei militare, aliații trebuie definiți. În legătură cu specificul conflictului, restul bisericilor canonice ortodoxe vor acționa ca atare. În orice caz, până când un conflict pur confesional intră în „stadiul fierbinte”, iar părțile încep să tragă. Și acest lucru este posibil, deoarece în Ortodoxie, politica oricărei Biserici locale este o emanație a politicii statului căruia îi aparține Biserica, scriu rușii de la Regnum, citați de Rador.

Dipticul (lista Bisericilor din „ordinea de onoare” tradițională) al Patriarhiei de la Constantinopol include 14 Biserici locale (a se citi „naționale” – nota red. VP). Cele mai venerate sunt primele patru, așa-numitele „patriarhii vechi”. Pentru că se crede că sunt întemeiate de apostolii lui Isus. Mai întâi, este însuși Constantinopolul, apoi bisericile din Alexandria, Antiohia și din Ierusalim.

Teodor al II-lea (care, alături de Primul episcop suveran roman, poartă titlul de „Papă”), Patriarhul Bisericii din Alexandria (această biserică ocupă locul al doilea în „dipticul bisericilor ortodoxe” de la Constantinopol), a petrecut patru zile la Odesa, la sfârșitul lui septembrie 2018, pentru celebrarea împlinirii a 80 de ani în onoarea lui Agafanghel, mitropolitul de Odessa și Izmail. În timpul vizitei, el a vorbit, așa cum a relatat site-ul patriarhal, „direct în limba ucraineană și chiar în dialectul local din Odessa”. Nu e de mirare că, timp de 10 ani, Teodor a fost ambasadorul-exarh al tronului Alexandriei la Odessa.

(De remarcat că regiunea Odessa cuprinde și cele 3 județe din sudul Basarabiei, unde majoritatea populației o formează românii. Prin urmare, mișcările tectonice din Biserica Ortodoxă a Ucrainei ne privesc și pe noi în mod direct, mai ales că oficialii de la Kiev vor să oblige bisericile românești să țină slujba în limba ucraineană, la fel ca în regiunea Cernăuți – nota red. VP).

În timpul serviciului său în catedrala Spaso-Preobrajenskii de la Odessa, Teodor a cerut „să se păstreze strict canoanele sfinte, loialitatea față de Biserica Ortodoxă și primatul său canonic, binecuvântatul Onufrie, mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine”. Dar, după revenirea din Ucraina, atât Teodor, cât și Sinodul Alexandriei se abțin să mai facă declarații publice cu privire la problema ucraineană. Adică, „judecătorul Universului” (unul din titlurile Patriarhului Alexandriei) rămâne în așteptare în mod clar.

Patriarhul Ioan al X-lea al Bisericii din Antiohia (locul al treilea în „diptic”), și-a expus poziția mult mai clar. Încă de la 6 octombrie 2018, într-un mesaj către Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol, Ioan și membrii Sfântului Sinod au subliniat faptul că nu au acceptat existența bisericilor paralele în limitele naturale ale patriarhatelor și ale bisericilor autocefale. De aceea, experții se așteaptă ca, în ceea ce privește teritoriul canonic al Ucrainei, Antiohia să sprijine Moscova.

Poziția Patriarhiei Ierusalimului (locul al patrulea în „diptic”) este variabilă. Pe de o parte, pe 10 septembrie 2018, Patriarhul Teofil al III-lea a declarat că se roagă „pentru fratele nostru, Mitropolitul Onufrie” și a remarcat alarmat că „tentaculele globalizării încearcă să pătrundă în corpul Bisericii și să o distrugă, așa cum se întâmplă peste tot în lume, inclusiv în Ucraina, cu intervenția politică în afacerile Bisericii”. Dar, deja, la 24 octombrie, Patriarhia Ierusalimului a solicitat în mod ostentativ Sfântul Mir (ulei pentru ungere) de la Bartolomeu. Tradus din limba ritualului bisericii, aceasta înseamnă o demonstrație a sprijinului deplin al Ierusalimului față de toate afacerile Constantinopolului. Iar Nektarie, arhiepiscopul Ierusalimului, cu slugărnicia neobișnuită pentru cler, a declarat apoi:

„Au trecut vremurile când Patriarhii din Orient au fost forțați să călătorească în toate părțile lumii din cauza dificultăților pentru a cere ajutor Bisericilor lor și, prin urmare, au fost forțați să fie conformi”.

Aceasta este o piatră în grădina Moscovei, care cuprindea Biserica Răsăritului din vremea Porții Otomane.

Patriarhia Sîrbă (a șasea din „Diptic”) a luat de la început partea Moscovei. Potrivit Patriarhului Irineu, „acum zece ani, a fost făcut apel la Patriarhul Bartolomeu pentru a-l împiedica să intervină în situația din Ucraina, deoarece aceasta ar însemna o mare tragedie în lumea ortodoxă”. Și poziția actuală a Patriarhiei Sîrbe este chiar izbitoare prin respingerea oricărui compromis: „Noi nu acceptăm nicio comunitate cu disidenții din Ucraina” (din decizia Sinodului sîrb din 7 noiembrie 2018).

Patriarhia Română (locul al șaptelea, Patriarhul Daniel), în special după vizita lui Bartolomeu în noiembrie, arată în mod clar că susține pe deplin toate acțiunile „ucrainene” ale Patriarhului de Constantinopol. Și acest lucru nu este surprinzător, deoarece Biserica Română este a doua Biserică a Ortodoxiei Răsăritene prin numărul de parohii (15.100 parohii). Iar în cazul „plecării” Ucrainei de sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse (34.700 de parohii), ea poate să ajungă și prima.

Patriarhia Bulgară (al optulea loc, patriarhul Neofit), în cadrul Sinodului său din octombrie, a respins propunerea Patriarhului rus Kirill de a convoca Consiliul Pan-ortodox asupra chestiunii ucrainene. Și scrisoarea patriarhului însuși a fost transferată la un comitet sinodal special pentru a studia situația bisericii din Ucraina.

Însă evaluarea acțiunilor Fanarului în Biserica bulgară este destul de categorică: „Aceasta încalcă legea canonică a Bisericii de o mie de ani, din care unul dintre principiile de bază este principiul jurisdicției ecleziastice. Aceste restricții sunt clar definite și acceptate în general. Fiecare biserică autocefală are dreptul la autoguvernare în interiorul granițelor ei și nu are dreptul să-și extindă jurisdicția asupra altor biserici locale „(Daniel, Mitropolitul de Vidin).

Adică, în confruntarea canonică în sine, Patriarhia Bulgară se va afla de partea Moscovei.

Patriarhia georgiană (locul nouă) este înclinată să susțină autocefalia ucraineană. La 27 decembrie, catolicosul Elias al II-lea a organizat un sinod, care, potrivit lui Zosima, Mitropolitul Tsilkanului și Dushetiului, a văzut „o autocefalie pozitivă în Ucraina”. Deși decizia finală a fost amânată până în ianuarie.

Biserica Ciprului (al zecelea loc în „Diptic”) este un alt mister în această confruntare. Arhiepiscopul Hrisostomos al II-lea și-a exprimat în repetate rânduri „îngrijorarea față de evenimentele recente din biserica ucraineană” și chiar a propus ca Biserica Ciprului să fie ca „un pod pentru normalizarea situației instabile, care fusese creată”. Deși a evitat evaluările acestei situații. Cu toate acestea, istoria arată că Biserica Ciprului nu a refuzat niciodată să susțină Fanarul.

Biserica Eladei (al unsprezecelea loc). Se poate argumenta că sunt extrem de complicate relațiile dintre Patriarhul Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronim II, dar nu se poate face abstracție de faptul că, în bisericile grecești, comemorarea liturgică a Mitropolitului Kievului a început în biserici. Iar din moment ce Fanarul este probabil singurul suport moral pentru biserica Eladei, separată în prezent de stat, atunci cel mai probabil, Elada se află de partea Constantinopolului.

Biserica poloneză (a douăsprezecea ca pondere). Încă din mai 2018, Sinodul polonez a declarat că, „dacă sentimentele bisericești din Ucraina nu vor dispărea, ele vor afecta Ortodoxia”. De atunci, polonezii au menținut cu convingere pozițiile de sprijin pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană și pentru mitropolitul Onufrie, iar după Sinodul Unității și după constituirea Patriarhiei Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Sawa, primatul Bisericii poloneze, a calificat acțiunile lui Bartolomeu drept „ilegale“ și „și-a exprimat condoleanțele… pentru credincioșii care aderă cu fidelitate normală la învățătura Bisericii Ortodoxe“ . În timp ce rămâne, cu siguranță, de partea Patriarhiei Moscovei.

Biserica albaneză (al treisprezecelea loc). Arhiepiscopul Anastasie își amintește în mod constant pericolul divizării Ortodoxiei, comparând situația actuală cu „câmpul minelor”. Dar poziția sa în chestiunea ucraineană nu este clară. Deși cei mai mulți analiști politici „pe religie“ sunt înclinați să creadă că, „în ciuda faptului că, inițial, a vrut să prevină escaladarea conflictului, Arhiepiscopul Albaniei Anastasie nu se va abate probabil de la Fanar“ (Andreas Ludaros, Ortodoxia. INFO).

Biserica ținuturilor Cehiei și Slovaciei (al paisprezecelea loc în „Dipticul” Constantinopolului). Primatul Bisericii, Mitropolitul Rostislav, a declarat în repetate rânduri că „orice intervenție a oficialilor guvernamentali în chestiuni bisericești într-o societate democratică este inacceptabilă”. Dar ceva s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, că, acum, Rostislav crede că „orice încercare de către autoritățile publice pentru a-i legitima pe schismaticii din Ucraina trebuie să fie condamnată fără echivoc de către toate Bisericile Ortodoxe“ (dintr-o scrisoare către Patriarhul Kirill). Deci este de partea Moscovei.

Așadar, în prezent, se poate vorbi deja de constituirea a două „alianțe” în scenariul „războiului religios din Fanar”. Nu am nicio îndoială că vor exista încă multe tranziții și despărțiri, dar, pentru moment, ele arată așa:

• „Axa Moscovei”: Antiohia – Serbia – Bulgaria – Polonia – Republica Cehă și Slovacia
• 
  
• „Înțelegerea cordială a Constantinopolului”: Ierusalim – România – Georgia – Cipru – Elada – Albania.

Toți participanții, inclusiv Alexandria, care păstrează o tăcere misterioasă, insistă că „doresc pacea”. Atât de insistent, încât formula legendară este amintită involuntar: „Nimeni nu a vrut acest război – războiul a fost inevitabil.”

Articol de Marian Sidoriv, corespondență de la Kiev, REGNUM (preluare RADOR)