Sari direct la conținut

VIDEO Președinta CCR, anunț după a treia amânare a Curții privind o decizie pe pensiile magistraților / Cine sunt judecătorii care au blocat două zile la rând o hotărâre și ce au cerut

Simina Tănăsescu, președinta CCR. Foto: David Bularca / Hotnews
Simina Tănăsescu, președinta CCR. Foto: David Bularca / Hotnews

Ședința de luni a CCR a fost amânată, la fel ca duminică, tot din cauza lipsei de cvorum, după ce patru judecători ai Curții au boicotat ședința pentru a doua zi la rând. Este vorba despre judecătorii propuși la CCR de PSD: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. „Am constatat că nu a putut fi întrunit cvorumul”, a anunțat președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.

„Opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului”

„Am constatat şi astăzi, ca şi ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că, în şedinţa care a fost stabilită pentru data de 28 decembrie, plenul a început în formaţie completă, el s-a diminuat pe parcursul şedinţei. Astăzi n-a putut fi întrunit deloc.

Prevederea legală stabileşte că întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă din punct de vedere procedural este cerută de un judecător, iar pe fond, cererea este justificată pentru o mai bună studiere a problemelor care formează obiectul dezbatării. Nu pot nici să confirm, nici să infirm nimic legat de vreo astfel de solicitare, întrucât şedinţa de deliberări nu s-a terminat de ieri până astăzi şi nu o să se termine până la următorul termen”, a declarat președinta CCR, Simina Tănăsescu, la finalul ședinței de la care au lipsit cei 4 judecători.

Tănăsescu a precizat că ea era singurul judecător al Curţii care avea concediu în această perioadă, dar că şi l-a întrerupt tocmai pentru şedinţa referitoare la Legea pensiilor magistraţilor.

Ea s-a referit şi la „speculaţiile apărute în spaţiul public” referitoare la solicitarea unui studiu de impact. 

„Dar pentru că am văzut în presă speculaţii legate de un eventual studiul de impact, trebuie să precizez: studiul de impact e un document premergător în adoptarea actelor normative, e reglementat de legea 24/2000, nu e o noutate. Şi nu fac altceva decât să precizez informaţii care sunt cunoscute în spaţiul public pentru că sunt publicate deciziile noastre în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională are o constantă jurisprudenţă, în sensul că studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituţionalităţii legilor. E o opinie majoritară, opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta e jurisprudenţa în momentul de faţă, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră”, a mai transmis Simina Tănăsescu.

Următorul termen a fost stabilit pentru vineri, 16 ianuarie, la ora 10.00.

Ședința de luni a CCR era programată de la ora 10.00, dar au intrat în sală doar cinci judecători: Dacian Dragoș, Simina Tănăsescu, Iuliana Scântei, Csaba Astalosz și Mihaela Ciochină. Cei 4 judecători jumiți de PSD – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc -, care au părăsit ieri ședința, neasigurând cvorumul, nu au venit deloc azi la ședință.

Pentru luarea unei decizii, este nevoie ca toți cei 9 judecători să fie în sală, pentru că legea prevede că toți cei care au participat la deliberări trebuie să fie prezenți. În cazul acestei sesizări, la deliberări au participat toți cei 9 judecători. Absența celor 4 judecători numiți de PSD a presupus automat o nouă amânare.

Ședința de azi vine după alte două amânări – una pe 10 decembrie, cealaltă pe 28 decembrie. Duminică, în ședința în care era de așteptat să ia o decizie, după primele 45 de minute de dezbateri, judecătorii Curții au luat o pauză de 15 minute. Apoi, s-au întors în sala de plen, însă câteva minute mai târziu Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Cristian Deliorga, numiți de PSD, au părăsit sala de judecată. Nu s-au mai întors. 

Surse din CCR au declarat pentru HotNews că cei 4 au plecat din sală după ce au cerut amânarea unei decizii până în 15 ianuarie, motivând că au nevoie de timp să studieze legea. De asemenea, au cerut să se solicite un studiu de impact a legii de la Ministerul Justiției. Propunerile le-au fost respinse.

Cine sunt cei 4 judecători CCR care au boicotat ultimele două ședințe ale Curții

Cei patru judecători care duminică au părăsit ședința CCR, iar luni nu s-au prezentat au fost numiți de către Parlament, la propunerea grupurilor parlamentare ale PSD:

Gheorghe Stan – A fost procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) înainte de a fi numit în 2019 în funcția de membru al Curții Constituționale prin decizia Camerei Deputaților la propunerea PSD.

Gheorghe Stan Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan Licu – Este judecător la CCR din 2022 la propunerea PSD, prin votul Camerei Deputaților. A fost vicepreședinte al CSM, după care a ocupat pe rând funcțiile de prim adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, delegat în funcția de procuror general și prim adjunct al procurorului general.

Bogdan Licu Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Cristian Deliorga – Ocupă funcția de judecător CCR din 2019, fiind numit de Senat la propunerea PSD. Între 1982 și 2006 a ocupat funcția de procuror în mai multe parchete din județul Constanța, iar apoi a devenit judecător. A devenit cunoscut după ce a pronunțat sentința de condamnare la închisoare a lui Mircea Băsescu.

Cristian Deliorga Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Mihai Busuioc – A devenit judecător al CCR în iulie 2025, fiind numit de Senat, la propunerea PSD. A fost secretar general al Guvernului în cabinetul condus de Sorin Grindeanu în prima jumătate a anului 2017, după care a fost președinte al Curții de Conturi.

Mihai Busuioc. Foto: Inquam Photos / George Calin

INTERVIURILE HotNews.ro