Sari direct la conținut

Preşedintele Armeniei, bolnav de Covid-19, a fost spitalizat la Londra

HotNews.ro
Armen Sarkissian, Foto: Aram Nersesyan / Sputnik / Profimedia
Armen Sarkissian, Foto: Aram Nersesyan / Sputnik / Profimedia

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, care a fost depistat pozitiv la coronavirus săptămâna trecută, a fost internat cu pneumonie într-un spital din Londra, a comunicat miercuri biroul său de presă, potrivit agenției DPA, citate de Agerpres.

Potrivit presei locale, starea de sănătate a lui Sarkissian (67 de ani), care are febră mare, este gravă.

Armen Sarkissian se află la Londra, unde a sărbătorit Anul Nou împreună cu familia şi ulterior a suferit o intervenţie chirurgicală la picior, anunţa biroul său de presă într-un comunicat anterior.

Armenia a raportat de la debutul pandemiei peste 163.100 de cazuri de infectare cu coronavirus şi mai mult de 2.900 de decese. Miercuri, autorităţile au anunţat 485 de cazuri noi de infectare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro