Sari direct la conținut

Preşedintele Colegiului Medicilor: Nu constituie un impediment faptul că un medic are mai multe locuri de muncă

HotNews.ro
Gheorghe Borcean, Foto: AGERPRES
Gheorghe Borcean, Foto: AGERPRES

Faptul că un medic are două sau mai multe locuri de muncă nu reprezintă un impediment, atâta timp cât nu încalcă prevederile Codului Muncii, a declarat președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, adăugând că aceştia îşi exercită un drept legal, iar pacienţii au posibilitatea de a alege doctorul şi unitatea sanitară pe care le doresc.

„S-a creat în spaţiul public şi în mediile de informare opinia, în general nesusţinută, că sistemul medical privat ar fi mai performant prin dotările sale, prin calitatea umană şi profesională a celor care activează acolo. Majoritatea medicilor din specialităţile clinice şi paraclinice care lucrează în sistemul privat lucrează astăzi şi în sistemul public. Ei folosesc aceleaşi cunoştinţe profesionale şi au în general acelaşi comportament uman în ambele locuri de muncă. Faptul că o persoană are două sau mai multe locuri de muncă nu constituie un impediment, atâta timp cât nu încalcă prevederile Codului Muncii. În felul acesta, pe de o parte medicii respectivi îşi exercită un drept legal, iar pe de altă parte pacienţii au posibilitatea de a alege medicul şi unitatea sanitară pe care le doresc, aşa cum prevede legea, în deplină libertate de opţiune”, a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor.

Gheorghe Borcean a făcut aceste declarații în contextul discuţiilor din spaţiul public în legătură cu medicii din România care lucrează atât în sistemul public cât şi în cel privat. El spune că discuţiile conform cărora medicii ar fi prea obosiţi lucrând în sistemul public şi în cel privat, că ar avea perfomanţe mai slabe, dar şi că ar transfera pacienţi în privat pentru a obţine anumite avantaje materiale sunt afirmaţii „nedovedite” şi nu pot constitui argumente pentru a limita dreptul medicilor de a lucra în cele două sisteme. La fel, după cum nu constituie argumente pentru a limita dreptul pacienţilor de a alege.

„Însă a lansa o astfel de discuţie în cuprinsul căreia se enumeră şi creşterile salariale substanţiale din sistemul public constituie, în opinia noastră, o abordare inadecvată a subiectului. Autorităţile sanitare au astăzi toate mijloacele pentru a aprecia calitatea şi cantitatea muncii fiecăruia dintre medicii din sistemul public. Este doar o chestiune de voinţă politică pentru a face această evaluare”, a afirmat Gheorghe Borcean.

Colegiul Medicilor este interesat să participe la orice discuţie oficială cu privire la acest subiect, se arată într-un comunicat al CMR, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că medicii trebuie să aibă un program de lucru clar de 8 ore şi să existe un control al calităţii serviciilor medicale din spitalele publice: „Este o problemă de fond, fundamentală în sistemul sanitar şi trebuie găsită o soluţie. Ştiu că sunt medici, în fiecare oraş există medici, care lucrează şi la stat şi la privat şi acest lucru trebuie analizat şi trebuie văzut fenomenul şi să punem un program de lucru clar de opt ore şi după program poate că sunt alte soluţii să lucreze şi în altă parte. S-a pus pe masă altă soluţie, practicată în Franţa de exemplu – să poţi să ai pacientul tău privat în spitalul public, asta există, dar nu să fii la doi patroni, la doi concurenţi în final şi să nu ştii unde este loialitatea ta şi cu cine eşti”, a declarat Raed Arafat, săptămâna trecută, la Digi 24.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro