Sari direct la conținut

Presedintele Iohannis si patriarhul Daniel au discutat despre centenarul Unirii si despre sfintirea Catedralei Nationale

HotNews.ro
Klaus Iohannis si Patriarhul Daniel (octombrie 2015), Foto: Facebook/ Klaus Iohannis
Klaus Iohannis si Patriarhul Daniel (octombrie 2015), Foto: Facebook/ Klaus Iohannis

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu, a declarat, marti seara, ca presedintele Klaus Iohannis a facut o vizita privata patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane, cei doi avand o discutie legata de manifestarile organizate cu prilejul centenarului Marii Uniri si de sfintirea Catedralei Nationale, potrivit News.ro.

Vasile Banescu a precizat ca cei doi au vorbit despre programul manifestarilor legate de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

„Din perspectiva Bisericii Ortodoxe este un an extrem de important si este legat inclusiv de sfintirea Catedralei Nationale. S-a luat in discutie actualul stadiu al lucrarilor la Catedrala Nationala si s-a convenit ca ziua cea mai potrivita pentru sfintirea ei este ziua Sfantului Apostol Andrei, 30 noiembrie si nu 1 decembrie, cum se vorbea pana acum”, a spus purtatorul de cuvant al patriahiei.

Cladirea Catedralei se desfasoara pe o lungime de 126,10 metri, o latime de 67,70 metri si o inaltime de 120,00 metri pana la baza crucii de pe turla principala. Lucrarile au ca termen de finalizare luna decembrie 2018.

Primul dintre cele sase clopote de la Catedrala Mantuirii Neamului si cel mai mare, avand 25 de tone, 3,3 metri inaltime si tot atatia metri in latime, care va avea o viata de peste 400 de ani, a fost turnat in noiembrie 2016 la Innsbruck, in Austria.

Patriarhul Daniel a oficiat, in septembrie 2016, prima slujba la Catedrala Mantuirii Neamului, eveniment la care au asistat si circa 2.500 de tineri care au participat la Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Toata Lumea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro