Președintele Mexicului declară război porumbului străin pentru a proteja puritatea tortillei
Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunțat luni că săptămâna aceasta va semna un acord care va asigura că tortilla, una dintre mâncărurile emblematice ale țării, va fi gătită doar cu porumb alb local, care nu este modificat genetic, relatează Reuters.
El a argumentat că impunerea unor tarife asupra importurilor de porumb alb în cazul țărilor care nu au acorduri comerciale cu Mexicul va încuraja achizițiile de porumb local, fără a face însă referire la posibila creștere a prețurilor din cauza restricțiilor.
Mexicul, țara în care a fost cultivat porumbul modern, este în mare parte autosuficient când vine vorba de porumbul alb însă importă cantități masive de porumb galben folosit preponderent pentru hrana animalelor.
Țara se află de asemenea într-o dispută comercială cu Statele Unite din cauza unui decret anterior al lui Lopez Obrador care a impus limitarea folosirii porumbului modificat genetic, în special pentru consumul uman, în condițiile în care aproape toate importurile vin de la furnizori americani.
Atât SUA, cât și Canada, au solicitat consultări privind medierea disputelor, argumentând că politicile implementate de guvernul mexican nu se bazează pe știință și afectează negativ piața nord-americană în ansamblul său.
Dacă o nouă rundă de consultări nu va duce la rezolvarea conflictului în decurs de 75 de zile de la formularea solicitării pe 2 iunie, SUA vor putea cere arbitrajul internațional la o comisie independentă.
Disputa președintelui mexican cu porumbul străin
Lopez Obrador, un populist de stânga acuzat de derapaje antidemocratice după ce a fost ales președinte în 2018, a susținut în mod repetat că porumbul modificat genetic ar avea consecințe negative asupra sănătății umane.
Luni, el a dat asigurări că acordul pe care îl va semna va garanta că doar porumb alb tradițional va fi folosit pentru gătirea tradiționalei tortilla.
El s-a lansat într-o tiradă la adresa porumbului alb din Africa de Sud, țară din care Mexicul își asigură o parte mică a necesarului său, acuzând că în acesta au fost găsite „rămășițe” de porumb modificat genetic.
„Avem dovada”, a subliniat el.
Mexicul importă anual porumb în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari din Statele Unite, vasta majoritate a acestuia fiind porumb galben modificat genetic, care este folosit pentru hrănirea găinilor, a vacilor și porcilor, precum și în alte scopuri industriale.