Presedintele PDL Dolj cere verificarea alegatorilor de pe listele suplimentare deoarece judetul se afla pe primul loc pe tara la acest capitol
Presedintele PDL Dolj, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, a solicitat BEJ verificarea alergatorilor aflati pe listele suplimentare deoarece acest judet se afla pe primul loc pe tara ca numar de votanti pe listele suplimentare, potrivit Agerpres. Potrivit lui Marinescu, peste 12% din numarul de alegatori care votasera in Dolj pana la ora 13,00 erau pe listele suplimentare.
„In Dolj votasera 115.190 de persoane pe listele permanente si 13.944 de persoane pe listele suplimentare. Deci peste 12% erau votanti pe listele suplimentare. Am solicitat BEJ Dolj sa oblige presedintii sectiilor de votare la transmiterea numelui si a datelor de identificare a persoanelor care voteaza in alte localitati decat localitatea de domiciliu la sectia la care acestea sunt inregistrate pe listele electorale permanente pentru a evita votul multiplu al acestor persoane”, a afirmat Marian Jean Marinescu.
Liderul PDL Dolj a spus ca suspiciunea de vot multiplu este legitima atat timp cat autocolantul cu mentiunea „votat” aplicat pe spatele cartilor de identitate este foarte usor de dezlipit fara sa lase vreo urma. „Acest autocolant cu ‘Votat’ aplicat pe cartile de identitate este o mizerie. Se poate dezlipi fara nicio problema si nu lasa niciun fel de urma. Am solicitat BEJ comunicarea numelui si a datelor de identificare, intrucat se constata la nivelul judetului un numar foarte mare de votanti care voteaza in alte localitati decat localitatea de domiciliu si exista suspiciunea legitima ca o importanta parte dintre aceste persoane care voteaza in alta localitate decat localitatea de domiciliu urmaresc sa voteze atat in localitatea de domiciliu, cat si in alta localitate”, a sustinut Marian Jean Marinescu