Sari direct la conținut

Prețul energiei electrice pe bursă, mai mare cu 50% în iulie față de luna iunie

HotNews.ro
Statul român decontează facturile la energie, Foto: Golib Tolibov | Dreamstime.com
Statul român decontează facturile la energie, Foto: Golib Tolibov | Dreamstime.com

Canicula și codurile roșii care au crescut consumul de electricitate în luna iulie în România au determinat o creștere cu 50% la prețul electricității pe piața spot a bursei de energie OPCOM. Însă chiar și după ce canicula s-a terminat, România a continuat să fie printre cele mai scumpe piețe din UE.

Astfel, în luna iulie, prețul mediu al energiei pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare) a fost 721 lei pe MWh (145 euro), față de 486 lei (97 euro) pe MWh în luna iunie, potrivit unui raport al operatorului bursier OPCOM, analizat de HotNews.ro.

România și țările din regiunea balcanică au avut în luna iulie cele mai mari prețuri la electricitate pe piața spot. Aceasta deoarece regiunea a traversat o perioadă caniculară, cu consum foarte mare de electricitate.

Însă chiar și după ce codurile de caniculă s-au terminat, România a continuat să fie printre cele mai scumpe piețe din UE.

Luni, 12 august, spre exemplu, energia se tranzacționează în țara noastră la prețul de 110 euro pe MWh. Un preț mai mare, de 141 euro, găsim doar în Italia.

Vecinii noștri din Bulgaria și Grecia au 109 euro pe MWh, Ungaria – 107 euro pe MWh. Aceasta în timp ce în Polonia și Cehia prețul este 94 de euro pe MWh, în Austria – 85 euro pe MWh, Spania și Portugalia – 106 euro, iar în Suedia și Norvegia energia costă doar 11-12 euro pe MWh.

Prețul energiei plătit de consumatorii finali este plafonat până la 31 martie 2025

Aceste prețuri sunt cele de pe bursă. La consumatori, Guvernul a plafonat prețul până la 31 martie 2025.

„Deși perioada caniculară a adus prețuri mai mari pe piețele spot, acestea nu au avut un impact negativ asupra facturilor primite de gospodării”, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe Facebook.

„Din datele primite pentru luna iunie de la principalii furnizori de energie electrică, prețurile facturate au fost cu până la 14% mai mici decât plafonul stabilit, protejând astfel consumatorii și bugetul de stat”, a continuat ministrul.

Din păcate, veștile pentru următoarea perioadă nu sunt prea bune pentru prețul energiei, întrucât canicula va reveni în perioada următoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis noi coduri portocalii și galbene de caniculă pentru zilele următoare.

INTERVIURILE HotNews.ro