Skip to content

Prețul motorinei a crescut pentru a treia zi la rând și se apropie de un nou prag

Prețul motorinei a fost majorat din nou joi, pentru a treia zi la rând, în benzinăriile marilor lanțuri de distribuție a carburanților, scrie Economica.net.

Prețul motorinei a crescut în stațiile Petrom cu 10 bani pe litru, iar în stațiile OMV creșterea a fost de 9 bani pe litru. La Rompetrol, prețul motorinei a crescut cu 9 bani pe litru, în benzinăriile MOL majorarea a fost de 13 bani pe litru, iar Lukoil a crescut prețurile la motorină cu 4 bani pe litru. În benzinăriile SOCAR, prețul motorinei a crescut cu 10 bani pe litru, conform Economica. 

Cât costă motorina astăzi, 17 septembrie:

  • Petrom: 10,73 lei
  • OMV: 10,79 lei
  • Rompetrol: 10,75 lei
  • MOL: 10,74 lei
  • Lukoil: 10,76 lei
  • SOCAR: 10,69 lei