Preturi mici la vilele RAAPPS pentru milionarii Romaniei
Oameni de afaceri apropiati PNL, dar si doua firme controlate de familia milionarului in euro Gabriel Popoviciu sunt alti cumparatori de vile-chilipir de la RAAPPS.
Euronorocosii imobiliari
Trei companii din Grupul Euro, controlat de fratii Dobronauteanu, apropiati cercurilor liberale, au cumparat in 2006 peste 2.800 de metri patrati intr-un imobil ultracentral din Bucuresti, de pe strada Matei Millo, numarul 7. Imobilul este situat la doi pasi de Calea Victoriei, in spatele Hotelului Novotel.
Firmele Signus Romania, Euroavipo si Lencont au platit in total peste 1,1 milioane de euro pentru cele trei spatii, toate cumparate in aceeasi zi. Pretul pare mare, insa nu si daca facem calculul costurilor pentru un metru patrat.
Compania Euroavipo a platit 982.000 de euro pentru o suprafata construita de 2.545 metri patrati. Fara sa adaugam valoarea terenului, rezulta ca firma a platit pentru un metru patrat doar 385 de euro, intr-o zona unde preturile sar lejer de 2.500 euro pe metru patrat.
Celelalte doua companii au luat spatii mai mici, cu preturi pe masura. Signus a platit doar 113.000 de euro pentru un apartament de 210 metri patrati, adica 538 euro pentru un metru patrat. Lencont a platit pe un spatiu cat o garsoniera suma de 27.000 de euro in aceeasi cladire.
„RAAPPS a impus pretul”
Ion Dobronauteanu si fratele sau, Emanuel, sunt actionari la Euroavipo impreuna cu George Ivanescu si Catalin Bucura. Contactat telefonic de EVZ, Ion Dobronauteanu a declarat ca procedura de achizitionare a imobilului din Matei Millo a durat mai mult de sase ani.
„Noi am fost chiriasi acolo si, dupa patru ani, am depus o cerere prin care solicitam cumpararea imobilului. Sase ani au trecut pana am reusit sa o luam, timp in care s-au facut mai multe evaluari. Pretul nu l-am negociat, a fost impus de cei de la RAAPPS.
” Compania Euroavipo din asa-numitul grup de firme Euro este producatorul marcilor de coniac Unirea si Hanul Ars, al apelor minerale Bibco Biborteni, dar si al mezelurilor Principal Construct Prahova. Acelasi grup mai include si companiile reunite sub sigla Signus.
Director prins cu interesul
Anul trecut, EVZ a relatat ca reprezentantii Euroavipo au fost acuzati de inspectorii DIICOT de mai multe infractiuni financiare. Ion Dobronauteanu a fost partenerul lui Razvan Petrovici in mai multe afaceri cu duty-free-uri.
Adrian Dumitru – membru PNL si director al RAAPPS in momentul in care Ion Dobronauteanu a cumparat imobilul de la Patrimoniul de Stat – i-a fost subaltern lui Petrovici.
In plus, Dumitru a fost demis anul trecut de premierul Calin Popescu-Tariceanu, dupa ce investigatiile EVZ au scos la lumina concesiunile puse pe tava de RAAPPS firmelor lui Petrovici.
Un articol de Liviana Rotaru, Marius Draghici