Prezenţă la vot de peste 122% la o secţie dintr-o zonă studențească din țară

Secţia de votare numărul 31 din Târgu Mureş, amenajată la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, în zona căminelor studenţeşti, înregistra o prezenţă la vot de peste 122% la ora 16:30. Peste 900 de alegători au votat aici, dintre care 563 înscrişi pe liste suplimentare, scrie Agerpres.
Potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente, la secţia de votare de la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş există 739 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente.
O altă secţie de votare înregistrează o prezenţă de peste 86%: cea de la Gimnaziul Europa (secţia de votare numărul 24), de asemenea situată în zona campusului Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureş. Aici au votat 1.116 de persoane până la ora 16:30, dintre care 526 pe liste suplimentare.