Sari direct la conținut

Prezenta romaneasca la Festivalul International de Film de la Goteborg

HotNews.ro

Anul acesta cinci lungmetraje româneşti au fost selectate în programul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care se va desfăşura în perioada 24 ianuarie – 3 februarie. Este vorba de A Very Unsettled Summer, regia Anca Damian, Carmen, regia Doru Nițescu , Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, regia Corneliu Porumboiu, Quod erat demonstrandum, regia Andrei Gruzsniczki, toate proiectate în secțiunea Fem kontinenter (Cinci continente) și lungmetrajul Love building, regia Iulia Rugină, în secțiunea Den gudomliga komedin (Divina comedie), toate în premieră în Scandinavia. Potrivit ICR Stockholm, fiecare film va beneficia de trei proiecţii în cadrul festivalului.

O altă prezență românească la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg este cea a grupului REDAKZIA. Proiectul dezvoltat de REDAKZIA are ca rezultat final producția unui videodocumentar având ca referință controversatul film suedez Jag är nyfiken- en film i gult (I Am Curious – A Film in Yellow), produs în 1967. În cadrul festivalului, grupul REDAKZIA, format din artista Maria Drăghici și curatoarea Corina Oprea, va prezenta episoade din film, sub forma unui videozine, și va realiza interviuri și prezentări în cadrul unui cub amplasat în spațiul public, în imediata apropiere a sediului central al festivalului, în perioada 24 ianuarie-1 februarie. Proiectul este dezvoltat în colaborare cu Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg și centrul de artă Skogen din Göteborg (www.skogen.pm), cu sprijinul Municipalității Göteborg și al Institutului Cultural Român de la Stockholm.

Festivalul, înființat în 1979, este cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia și are anual peste 130 000 de spectatori, fiind un important punct de întâlnire pentru producătorii și criticii de film. În ultimii ani, cinematografia românească a fost o prezență constantă în festival, iar prin colaborarea cu ICR Stockholm, între anii 2006 şi 2012, regizori precum Marian Crişan, Anca Damian, Cristi Puiu sau Alexandru Solomon au putut fi prezenţi la festival.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro