Prezentare de artist la MNAC: Teodor Graur
Seria întâlnirilor din cadrul expoziției „Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță), continuă la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), joi, 21 mai, de la ora 19.00, cu un eveniment avându-l ca invitat pe Teodor Graur, într-un dialog cu Adrian Guță.
Teodor Graur (n.1953) „este unul dintre cei mai importanți artiști ai generației ′80, unul dintre cei mai activi pe scena locală, afirmat și pe cea internațională încă din anii ′90. Formele preferate de exprimare sunt obiectul de tip ready-made modificat și instalația; însă fotografia, video, performance-ul și, mai ales în trecute faze de creație, pictura, desenul, au contribuit/contribuie la rândul lor la conturarea unui complex și dinamic profil de artist al lui Teodor Graur. El reciclează postmodern repere ale modernismului, face apel în “laboratorul” conceptual la ironie, dar și la nostalgie, nota dominantă constituind-o însă recuperarea lucidă și reformularea ludic-inventivă a reperelor din arta și civilizația modernă. A găsit și valorifică, cu intuițiile formale ale artistului cu har și matur, un culoar de creație în care, să spunem, designul de obiect se întâlnește cu sculptura în sens extins, cu instalația”. (Adrian Guță)
Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.