Prietenul meu, „jurnalistul suveranist”

Ciprian Necula, activist pentru drepturi și libertăți, a avut o întâlnire neașteptată, cu un vechi cunoscut. Cum a decurs „ciocnirea lumilor”?

•  Ciprian Necula este doctor în sociologie, profesor asociat SNSPA și președintele Roma Education Fund.

Pe 20 februarie, în România, celebrăm abolirea sclaviei romilor. Anul acesta s-au împlinit 169 de ani de la finalizarea acestui act major pentru modernizarea României. Așa cum arată dovezile istorice, sclavia a fost abolită pentru ca România să devină un stat modern. 

Stăpânii de sclavi au fost recompensați pentru eliberarea robilor; nu a fost un act voluntar (sigur, există și excepții notabile). Biserica Ortodoxă nu a fost tocmai fericită să renunțe la sclavie, pierzând astfel o forță de muncă considerabilă – robii Domnului fiind, la rândul lor, deținători de robi!

În fiecare an, organizația neguvernamentală pe care o conduc – Roma Education Fund -, împreună cu European Roma Institute for Arts and Culture, Roma Entrepreneurship Development Institute, Roma for Democracy și Roma Foundation for Europe, organizează un eveniment de celebrare a acestui mare act istoric săvârșit la jumătatea secolului al XIX-lea, care a adus România mai aproape de Europa.

Mahala, mon amour!

Evenimentul, desfășurat în clădirea Muzeului Țăranului Român, le-a propus invitaților o incursiune în lumea artistică a romilor. A fost lansată expoziția personală „Je suis Mahala” a pictorului Eugen Raportoru (care poate fi vizitată până pe 20 mai, la galeria de artă MȚRplusC) și a avut loc un concert extraordinar al trupei Mahala Rai Banda.  

Ambele menite să arate o mică parte din contribuția romilor la arta și cultura europeană. Atmosfera a fost degajată, cu o prezență semnificativă a reprezentanților statului român, ambasadelor, organizațiilor neguvernamentale și internaționale – totul pentru a transmite că România este o țară în proces de vindecare istorică, eliberare și emancipare de stafiile trecutului.

Mahalaua a fost locul în care interacțiunile au fost posibile, indiferent de etnia locuitorilor. Un spațiu al diversității, unde mulți au cunoscut empatia și solidaritatea, dar și abuzuri și tensiuni sociale. 

Mahalaua a fost locul devenirii României contemporane – un spațiu pestriț al paradoxului.

Mahalaua a murit?

Paradoxul pestriț s-a arătat prezent și la evenimentul nostru. Astăzi, fără mahalaua secolelor anterioare, trăim vremuri incerte privind viitorul României, cu acuze de tot felul și jonglerii conceptuale riscante. 

Curg liste publice cu indezirabili: unii acuzați de „sorosism”, alții de „fascism” – ambele exagerate și ancorate doar în nevoia unei dihotomii propuse de curentele anti-europeniste.

În ciuda așteptărilor, m-am întâlnit cu un jurnalist suveranist faimos pentru discursurile sale acide și opiniile sale înflăcărate. Nu-i dau numele, căci nominalizarea poate învenina și nu e relevantă pentru miza acestui text. 

Nu mă așteptam să-l văd acolo, mai ales că, în ultima vreme, e ocupat cu promovarea unui candidat „suveranist”. Dar, pe cât de surprins am fost, pe atât de amuzant a fost schimbul nostru de replici. L-am salutat cu căldură, spunându-i, în glumă: „Ooo, ce mai face fascistul?!”. Evident, s-a enervat și a țipat că nu este fascist.

Nu că ar fi fost vreun șoc – în opinia multora, jurnalistul împrumută idei de pe marginea extremei drepte. Totuși, m-am gândit că poate se simte mai bine acum, când nu mai este doar un simplu pupător de Georgescu pe la televiziunea predată „suveranistului”. 

După o scurtă „deraiere”, acesta s-a retras în încăperea alăturată, unde avea loc expoziția lui Eugen Raportoru. După o oră, a revenit în forță, vizibil îmbufnat. Îmi place să cred că s-a întors nu doar cu o porție de artă, ci și cu un gust amar de reflecție asupra curentului pe care îl susține.

Omul s-a întors

L-am îmbrățișat ca-n mahala, când ai puterea să depășești stratul superficial și să te „omenești”, reciproc, alături de cel cu care ai avut un diferend. I-am spus că îl cunosc de mult timp și că tot ceea ce a spus în ultima lună pare să miroasă a propagandă fascistă – nu a lui, ci a unui „închipuit el”. 

Surprinzător sau nu, reacția sa a fost una aproape biblică: și-a recunoscut „păcatul” ca un adevărat creștin. Apoi, cu un aer superior, mi-a amintit că nu a votat și nici nu va vota cu Georgescu.

Și, fără să-l întreb direct, un gând mi-a readus aminte de “Groapa lui Ouatu”: în mahala, pentru supraviețuire, dualismul e o normă – una crezi, alta faci, mai ales când trebuie să mulțumești pe cineva.

Opiniile diferite, sănătos și util

Așadar, ce anume îl determină pe el să fie atât de înverșunat susținător „suveranist”? – altă invenție ideologică despre care am scris aici și care reprezintă doar o tactică lingvistică de a spune “legionar” sau “de extremă dreapta”.

Se poate oare să fii suveranist și, în același timp, să militezi pentru un „sistem” ce include respectul mutual, protecția mediului (apropo, jurnalistul a condus o organizație ce milita pentru mediu și ecologie, deci considerată „sorosistă”), și drepturile omului?

Mahalaua a murit. El mi-a dat unfriend pe Facebook, iar eu scriu acest text. Spiritul mahalalei trebuie să revină. Putem avea opinii diferite – e sănătos și util. Trăim în același spațiu și am căzut prea ușor în plasa entității statale și a agentului new age! Avem nevoie de umanitatea și colocvialitatea vecinătății. Putem recuperara umanitatea ”față în față”.