Prima biserica romaneasca din Spania se va construi la Alcala de Henares
Peste doi ani, romanii din Spania vor avea propria biserica, construita in localitatea Alcala de Henares, oras care apartine Comunitatii autonome Madrid, anunta cotidianul spaniol El Mundo. Peste 18.500 de romani din regiune vor avea astfel acces la prima biserica romaneasca din Spania.
Municipalitatea din zona va ceda bisericii ortodoxe romane un teren pe o perioada de 40 de ani, ca urmare a unui acord incheiat intre primarul localitatii, Bartolome Gonzalez, reprezentantul bisericii ortodoxe romane in Europa de vest, Iosif Ilie Pop, si consilierul adjunct pe probleme de imigratie, cooperare si dezvoltare din Madrid, Carlos Clemente.
Lacasul de cult se doreste a fi “un centru de integrare sociala”, a afirmat primarul Gonzales. Piatra de temelie va fi pusa in luna aprilie a anului viitor, relateaza cotidianul spaniol.
Biserica va avea o capacitate de 600 de persoane si va fi finantata cu bani de la enoriasi. Suma estimata pentru constructia bisericii este de 4 milioane de euro.
Populatia romana din Alcala reprezinta 10% din populatia totala a orasului, motiv pentru care primarul localitatii a dat curs cererii comunitatii romane din zona de construire a unei biserici.
“Viitoarea biserica va trebui sa se identifice ca spatiu religios, dar si ca loc de intalnire in acest oras, care este patrimoniul nostru, al tuturor celor care traim in el”, a declarat Gonzalez.
Socialistii din administratia locala s-au manifestat impotriva cedarii terenului, motivand ca “atat pentru romani, cat si pentru alti imigranti, prioritate au serviciile sociale si construirea de centre comerciale, civice sau culturale”, mai noteaza cotidianul citat.
Romanii reprezinta cea mai numeroasa comunitate de imigranti din capitala spaniola, cu aproximativ 180.000 de persoane.