Sari direct la conținut

VIDEO Prima etapă a MoonShotX s-a încheiat. Companiile participante sunt interesate să acceseze aproximativ 100 de milioane de euro pentru extinderea globală

VIDEO Prima etapă a MoonShotX s-a încheiat. Companiile participante sunt interesate să acceseze aproximativ 100 de milioane de euro pentru extinderea globală
Prima etapă a MoonShotX

S-a încheiat prima etapă a MoonShotX, program de scalare internațională a companiilor Mid-Corporate locale, realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX.

Proiectul, în care au fost cooptate 22 de companii locale din peste 760 analizate, a debutat cu un bootcamp cu prezență fizică, ce a avut loc în perioada 7-11 octombrie la sediul Raiffeisen Bank România.

La acesta au participat peste 60 de reprezentanți ai companiilor, C-Level și experți în business. În cadrul evenimentului, mentoring-ul a fost asigurat de 62 de experți, experți diplomatici, lideri în domeniul tehnologiei, experți de la instituții financiare publice și private, reprezetanți C-Level din companii multinaționale, start-up-uri și scale-up-uri.

Momentele speciale din cadrul acestei primei etape a programului MoonShotX au fost surprinse într-un video special, în care participanții împărtășesc experiențele și insight-urile lor despre procesul de scalare internațională, alături de mentorii și experții care i-au ghidat pe parcursul programului.

„Prin intermediul acestui proiect punem la dispoziție experiența noastră regională în beneficiul firmelor românești, astfel încât acestea să poată ieși pe alte piețe din Europa și chiar din S.U.A. Cum facem asta? Adresăm acestor companii întrebările corecte, astfel încât ele să decidă că au făcut tot ceea ce e posibil să se dezvolte”, a spus Cristian Sporiș, Vice-Președinte, Divizia Corporate și Membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.

Companiile participante s-au arătat interesate să acceseze finanțări în valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru extinderea internațională în perioada 2024-2025. Tipurile de finanțare includ granturi, credite de trade finance și expansiune, instrumente financiare private – publice.

De asemenea, companiile au manifestat un interes major pentru extinderea pe piețe din Europa Centrală și de Est (Austria, Cehia, Croația, Republica Moldova), Europa de Vest (Germania, Franța, Spania), dar și UK, S.U.A sau Japonia.

“Credem cu tărie că firmele românești mid-corporate au un potențial imens de a deveni lideri la nivel regional. Programul MoonShotX a fost conceput tocmai pentru a oferi acestor companii instrumentele, ghidajul și rețelele necesare ca să se extindă internațional. Faptul că participanții urmăresc deja accesarea a 100 de milioane de euro pentru a se extinde este o dovadă a ambiției lor de a crește și suntem încântați să-i susținem în acest proces”, a declarat Diana Dumitrescu, CEO Innovx.

MoonShotX va continua cu următoarele etape:

  • noiembrie 2024: bootcamp-uri in-person și online de accelerare executivă;
  • decembrie 2024: sesiuni de mentoring personalizat și schimb de know-how;
  • aprilie – mai 2025: evenimente regionale de scalare (în Austria, Croația, Cehia și S.U.A);
  • iunie 2025 – eveniment regional de scalare în Marea Britanie 

Background info

În iunie 2024 Raiffeisen a anunțat lansarea MoonShotX, primul program din România de scalare a companiilor mid-corportate (cu CA între 5 și 50 de milioane de euro).

După o perioadă de selecție de 3 luni, în septembrie 2024, Raiffeisen și InnovX au finalizat selecția, fiind acceptate în proiect 22 de companii locale: High Tech Systems & Software, Restart Energy, ALUMIL ROM INDUSTRY, WALDEVAR ENERGY; RAPTRONIC PROCESS ENGINEERING, Masterbuild. EURO TEAM GB SPEDITION, Depozit Virtual, Rebeldot, IvaTherm, 2B Intelligent Software (BENTO), Softia, Hydrosystems, ECO GARDEN CONSTRUCT, Safetech Innovations, ESSENSYS SOFTWARE, Graphein, Lasting Software, SMARTWRAP, CODE932, Ascendia, Zaleco

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. 

De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. 

Din 2023, Raiffeisen Bank propune o nouă abordare și perspectivă asupra serviciilor bancare, prin lansarea “Banking 1:1″, o modalitate interactivă de a simula configurarea  unui plan financiar pentru clienții noștri, folosind aplicația Smart Finance, dezvoltată de echipa din România. www.raiffeisen.ro

Despre InnovX

InnovX este un accelerator care sprijină companiile prin tehnologie și inovație. Cu un accent puternic pe creștere și dezvoltare, InnovX susține afacerile să atingă întregul lor potențial și să scaleze regional si internațional. În 2024, InnovX a fost numit de către Financial Times, Statista și Sifted, lider european în domeniul accelerării, câștigând premii prestigioase. www.innovx.eu

Articol susținut de Raiffeisen Bank România