Prima întrevedere între comandantul şef al armatei ucrainene şi şeful Statului Major al armatei SUA
Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a anunţat marţi ca s-a întâlnit pentru prima dată cu şeful Statului Major al armatei SUA, Mark Milley, pe fondul unor negocieri intense cu privire la o creştere a livrărilor de arme occidentale către Kiev.
„Prima mea întâlnire în persoană cu generalul Mark Milley a avut loc astăzi în Polonia”, a scris Valeri Zalujnîi pe Facebook, precizând că i-a mulţumit generalului american pentru sprijinul „neclintit” al ţării sale şi a menţionat „nevoile urgente” ale armatei ucrainene, citează Agerpres.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a susţinut marţi la forumul de la Davos cauza Ucrainei, insistând că aliaţii europeni trebuie să furnizeze mai rapid Kievului armament, inclusiv tancuri, notează agenția DPA.
La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat ca aliaţii să furnizeze ţării sale arme mai puternice, inclusiv tancuri Leopard II, considerate vitale pentru recucerirea teritoriilor ocupate de Rusia.
___