Skip to content

Prima reacție a Guvernului la protestul fermierilor din Piața Victoriei

Guvernul anunță că Ilie Bolojan „a luat act” de revendicările Asociației Profesionale a Ciobanilor (APC) care au fost depuse marți, în timpul protestului fermierilor, început la ora 9.00 în Piața Victoriei. Despre manifestație, Executivul spune că a depășit cadrul legal și „a degenerat în regretabile acte de violență”.

Din data de 9 iulie 2026, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a avut șase întâlniri cu reprezentanții crescătorilor de ovine și cei ai ANSVSA, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Totuși, la protestul care a avut loc marți, în Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor, susține Guvernul.

„Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor”, spune Cabinetul Bolojan, într-un comunicat de presă.

Care sunt principalele revendicări ale fermierilor

Asociația Profesională a Ciobanilor a trimis către premierul interimar Ilie Bolojan mai multe revendicări. Printre ele se numără:

  1. Încetarea imediată a uciderii oilor dispuse pe cale administrativă, ca măsură de combatere a bolilor, și adoptarea unor soluții alternative, proporționale, care să nu conducă la distrugerea efectivelor de animale;
  2. Redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare;
  3. Scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate și gestionarea responsabilă a populației acestuia, pentru protejarea vieții oamenilor și a animalelor din exploatații;
  4. Închirierea pajiștilor către crescătorii de animale la prețuri corecte, accesibile, prin proceduri transparente;
  5. Eliminarea taxelor impuse de ANSVSA crescătorilor de animale pentru acțiunile sanitar-veterinare obligatorii, costul acestora urmând a fi suportat de stat;
  6. Trecerea ANSVSA în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
  7. Încetarea sancționării crescătorilor de animale pentru nesterilizarea câinilor de la stână, ținând seama de rolul utilitar al acestora în paza turmelor;
  8. Modificarea legislației privind despăgubirile pentru secetă, astfel încât acestea să fie acordate efectiv, inclusiv pentru pajiști;
  9. Acoperirea de către stat a costurilor suportate de fermieri în cazul măsurilor impuse pentru protejarea interesului sanitar-veterinar general; atunci când statul limitează posibilitatea de comercializare, acesta trebuie să compenseze în mod corect prejudiciul economic produs.

Anunțul făcut de Guvern

Potrivit comunicatului de presă citat, o parte dintre revendicări au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare ale reprezentanților sectorului ovine cu cei ai Guvernului. Premierul Ilie Bolojan a transmis că „a luat act de revendicările depuse la Guvern”. Astfel, Executivul a decis următoarele măsuri:

  1. Eliminarea riscului de transmitere a pestei micilor rumegătoare sau a variolei prin sacrificarea animalelor a fost aplicată în mod excepțional și numai în situațiile în care nu au existat alte soluții alternative viabile. Autoritățile vor proceda în același mod și pe viitor.
  2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană.
  3. Închirierea pajiștilor se realizează de către unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat un control tematic, ca urmare a petițiilor primite din partea fermierilor, în vederea identificării procedurilor de închiriere în cadrul cărora nu au fost respectate prevederile legale în vigoare.
  4. În prezent, o parte semnificativă a acțiunilor sanitar-veterinare este deja finanțată de la bugetul de stat. Orice extindere a acestora presupune alocarea unor resurse bugetare suplimentare, motiv pentru care este necesară realizarea, în prealabil, a unei analize de impact financiar și bugetar.
  5. Activitatea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este coordonată de viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.
  6. Ministerul Agriculturii a inițiat demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic de trasabilitate în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale, sistem care trebuie dezvoltat de ANSVSA.
  7. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține revendicarea fermierilor privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajiști și a elaborat o propunere în acest sens. Măsura are însă un impact bugetar semnificativ și necesită identificarea resurselor financiare necesare.
  8. Ministerul Agriculturii a elaborat, împreună cu asociațiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, proiectul de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare. În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament.
  9. Ministerul Agriculturii a menținut un dialog constant și constructiv cu organizațiile reprezentative ale oierilor și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și a asigurat o platformă de dialog între crescătorii de ovine și ANSVSA în procesul de pregătire a unui plan de măsuri pentru gestionarea situației din sector și reluarea exporturilor. 

Câteva mii de fermieri protestează marți în fața Guvernului. Acțiunea a fost promovată inclusiv de susținătorii fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu. În Piața Victoriei, forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene de două ori, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu bâte. Jandarmeria București spune că este posibil ca printre manifestanți să fie „persoane infiltrate și instigatori care încearcă să provoace dezordine”.