Sari direct la conținut

Prima reacție a Kremlinului după ce „generalul Armaghedon” a fost acuzat de trădare în presa occidentală

HotNews.ro
Dmitri Peskov alaturi de Vladimir Putin, Foto: WillWest News / Profimedia Images
Dmitri Peskov alaturi de Vladimir Putin, Foto: WillWest News / Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că relatările din presă potrivit cărora generalul Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”, fostul comandant al trupelor ruse din Ucraina, știa despre rebeliunea armată a lui Evgheni Prigojin sunt pure speculații, scrie Reuters.

Kremlinul, întrebat miercuri despre articolul din The New York Times care sugerează că generalul rus de rang înalt ar fi știut dinainte despre rebeliunea de o zi a mercenarilor Wagner, inițiată de Evghnei Prigojin, a declarat că vor exista „multe speculații” în urma evenimentelor de sâmbătă.

„Acum vor exista o mulțime de diferite speculații, bârfe și așa mai departe în jurul acestor evenimente. Cred că acesta este un astfel de exemplu”, a spus Peskov, potrivit TASS.

Oficiali americani au declarat pentru The News York Times că generalul Serghei Surovikin, comandantul adjunct al operațiunilor militare rusești din Ucraina, ar fi avut cunoștință directă în avans de răzvrătirea planificată de Prigojin.

Oficialii americani citați de publicație încearcă să afle dacă generalul l-a ajutat pe fondatorul grupării paramilitare să planifice insurgența și dacă alți membri ai armatei ruse au sprijinit sau nu insurecția.

Actuali și foști oficiali americani au speculat că Prigojin nu ar fi lansat rebeliunea dacă nu ar fi crezut că și alte persoane aflate în poziții cheie îl vor susține, ceea ce i-a făcut să creadă că șeful mercenarilor a avut un sprijin pe plan intern pentru a a desfășura rebeliunea.

Surovikin, poreclit „generalul Armageddon” de către presa rusă, fusese pus la conducerea generală a operațiunilor din Ucraina în octombrie 2022.

Însă în ianuarie 2023, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, l-a numit în locul său pe șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, pentru a supraveghea campania, Surovikin rămânând adjunctul său.

Urmărește ultimele evoluții din a 490-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro