Prima vizită a unui oficial maghiar în România, după intrarea UDMR la guvernare. „Putem să dăm tuturor un nou impuls”, anunță ministrul de afaceri externe al Ungariei

Ministrul de afaceri externe al Ungariei, Szijjártó Péter, se întâlnește luni, 20 ianuarie, de la ora 11:00 cu omologul său român Emil Hurezeanu, vizită anunțată de acesta pe Facebook. „Acum că s-a format un nou guvern cu participarea UDMR în România, putem să dăm tuturor un nou impuls. Plec la București în dimineața asta!”, a anunțat Szijjártó Péter.
Ministerul Afacerilor Externe din România a anunțat, la finalul întâlnirii dintre Emil Hurezeanu și Péter Szijjártó, că cei doi miniștri au abordat teme legate de stadiul și perspectivele cooperării bilaterale, precum și subiecte de pe agenda europeană și de securitate.
- „Cei doi miniștri au convenit că unul din obiectivele principale pentru viitor este dezvoltarea și aprofundarea cooperării economice și sectoriale bilaterale, prin implementarea de proiecte comune, de interes pentru toți cetățenii celor două state, în domenii precum infrastructura, transporturile, energia etc.
- Ministrul român al afacerilor externe a evidențiat preocupările față de provocările de securitate generate de agresiunea Federației Ruse în Ucraina, precum și implicațiile multiple ale acestora, reiterând pozițiile consecvente ale României.
- A prezentat, totodată, susținerea pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv în domeniul energiei.”, a transmis MAE.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că s-a întâlnit cu Szijjártó Péter, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerțului, cu care a discutat despre colaborarea dintre România și Ungaria ca state ale Spațiului Schengen.
„Portul Constanța este acum mai accesibil și pentru industria din Ungaria, economiile noastre devin mai puternice, iar România și Ungaria sunt tot mai atractive pentru investitori. Am convenit să îmbunătățim conexiunile de transport dintre cele două state, dar și să construim noi conexiuni:
- un nou pod peste râul Mureș care va asigura conexiunea în zona localităților Cenad (România) și Magyarcsanad (Ungaria).
- DEx Satu Mare-Oar (România) și DEx M49 (Ungaria)
- DEx Arad-Oradea (România) și Autostrada M44 (Ungaria)
- Beba Veche (România) și Kubekhaza (Ungaria)”, a scris pe Facebook ministrul Sorin Grindeanu.
Ministrul de afaceri externe al Ungariei s-a întâlnit luni și cu ministrul Finanțelor din România, Tanczos Barna, scrie News.ro.
„De fiecare dată când UDMR a fost la guvernare, colaborarea dintre România şi Ungaria s-a îmbunătăţit, în beneficiul cetăţenilor ambelor ţări. În această dimineaţă, l-am primit la Bucureşti pe Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior”, a scris ministrul Finanţelor pe Facebook.
Tanczos Barna a mulţumit Guvernului Ungariei pentru sprijinul acordat în procesul de aderare la spaţiul Schengen, care aduce beneficii clare economiei româneşti şi deschide calea pentru dezvoltarea cooperării economice transfrontaliere.
El a precizat că în cadrul întâlnirii, au convenit asupra unor consultări viitoare, inclusiv pe tema creşterii eficienţei colectării TVA.
–
„Toată lumea beneficiază de dezvoltarea cooperării maghiaro-română: atât maghiari, cât și români. Acest lucru s-a dovedit în ultimii ani: apartenența la Schengen, noi puncte de trecere a frontierei, creșterea comerțului și îmbunătățirea securității energetice”, mai spune oficialul maghiar în postarea de pe Facebook.
Vizita acestuia se află pe agenda de luni a Ministerului Afacerilor Externe. La finalul întrevederii, MAE va transmite un comunicat de presă.
Potrivit publicației maghiare Maszol, Szijjártó Péter va avea întrevederi la București și cu ministrul UDMR al Dezvoltării, Cseke Attila.
România ar putea bloca achiziția E.ON Energie de către compania maghiară MVM din cauza legăturilor cu Rusia
Întrevederea are loc într-un context tensionat pe piața de energie, generat de semnele de întrebare ridicate de Guvernul României în privința tranzacției prin care compania de stat maghiară MVM Zrt. intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România.
Tranzacția ridică probleme de securitate, susține Ministerul Energiei, prin potențialul său de a submina independența energetică a României și de a favoriza influențele externe ostile Uniunii Europene.
Ministerul Energiei a anunțat miercuri, 15 ianuarie 2025, că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în privința posibilelor riscuri ale acestei tranzacții.
În urma unei analize, Ministerul Energiei a identificat mai multe motive de îngrijorare legate de această tranzacție, totul pornind de la relația strânsă dintre compania ungară și Federația Rusă.
Reamintim că în luna decembrie, MVM a anunțat că va prelua E.ON Energie, care furnizează energie electrică și gaze naturale către 3 milioane de consumatori. Tranzacția este evaluată la 205 milioane de euro.
Tranzacția care face obiectul aprobărilor necesare este de așteptat să se încheie în prima jumătate a anului 2025.
Tranzitul gazelor naturale – temă centrală a vizitei din decembrie a lui Viktor Orban în București
Imediat după ce România și Bulgaria au obținut aderarea completă la Schengen în mandatul Ungariei în fruntea Consiliului UE, premierul ungar Viktor Orban a făcut o vizită în cele două țări pe agendă fiind colaborarea energetică și tranzitul gazelor naturale rusești.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat în data de 20 decembrie 2024 la București că Budapesta a reuşit anul trecut, prin România, să cumpere 1,75 miliarde metri cubi de gaze şi, pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă colaborarea în domeniu cu ţara noastră.
„România este o ţară de tranzit foarte importantă din punct de vedere energetic şi, pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă colaborarea energetică cu România. Am discutat ca în aceste domenii strategice să se aprofundeze colaborarea dintre cele două ţări. Deci, Ungaria vrea să continue şi să aprofundeze colaborarea cu România”, a subliniat premierul ungar.