Sari direct la conținut

Primăria Capitalei a tăiat 64 de copaci de pe bulevardul Elisabeta: „Erau uscați sau în declin biologic” / Ce vrea să pună municipalitatea în loc

HotNews.ro
Alveole goale bd. Elisabeta, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Alveole goale bd. Elisabeta, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

Primăria Capitalei a tăiat în aceste zile peste 60 de copaci de pe bulevardul Regina Elisabeta, situația fiind sesizată de bucureșteni pe rețelele de socializare. Municipalitatea spune că arborii erau „în declin biologic sau uscați”.

HotNews.ro a întrebat la Primăria Capitalei de ce au fost tăiați arborii.

„Au fost tăiați 64 de arbori. Erau în declin biologic sau uscați. Defrisările au fost necesare pentru implementarea proiectului „Coroană verde pentru Regina Elisabeta”, unul dintre proiectele care au câștigat concursul de bugetare participativă organizat de municipalitate în 2022”, au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei la solicitarea HotNews.ro. În plus, 9 copaci vor fi transplantați în Parcul Izvor.

Proiectul prevede reabilitarea alveolelor verzi și replantarea arborilor uscați de pe Bulevardul Regina Elisabeta și a fost depus la concursul de bugetare participativă de ONG-ul Străzi pentru Oameni În ultimii ani, bulevardul emblematic pentru București a ajuns să arate foarte rău din acest punct de vedere, arborii toaletați excesiv în ultimii 10 ani fiind uscați sau într-o stare proastă. HotNews.ro a scris de mai multe ori despre această situație.

În locul arborilor tăiați și în alveolele goale vor fi plantați circa 100 de copaci tineri. Este vorba despre următoarele specii: mesteacăn argintiu, ginko biloba, stejar roșu american, arbore de gumă, glădița.

„Mai durează cam două săptămâni lucrările de extragere a rădăcinilor și încă două săptămâni plantarea noilor copaci”, se mai arată în răspunsul Primăriei Capitalei.

VEZI ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro