Sari direct la conținut

Primăria Capitalei, acord-cadru de 15 milioane lei pentru închirierea și întreținerea toaletelor ecologice

HotNews.ro
Toaleta ecologica, Foto: Hotnews
Toaleta ecologica, Foto: Hotnews

Primăria Capitalei a scos la licitație un acord-cadru de 15 milioane lei, pe 4 ani, pentru cumpărarea/închirierea și întreținerea toaletelor ecologice. Ofertele pot fi depuse până pe 8 februarie.

Este vorba despre amplasarea a 22 de toalete ecologice automate și 166 toalete ecologice mobile plus închirierea a până la 88 de toalete automate și 664 toalete ecologice mobile, în 4 ani, potrivit caietului de sarcini.

Prestatorul va trebui să intervină în termen de maximum patru ore de la primirea oricărei reclamaţii sau sesizări, telefonice sau scrise, pentru remedierea oricărei avarii, vandalizări sau defecţiuni la cabinele de toalete. În cazul în care remedierea situaţiei apărute depăşeşte patru ore, se va oferi o soluţie alternativă de asigurare a serviciului.

„Conform cerințelor din caietul de sarcini, se va încheia un acord cadru de prestare „Servicii de închiriere, amplasare şi întreţinere a toaletelor automate racordabile la reţeaua de canalizare şi electricitate, precum şi a toaletelor ecologice mobile în Municipiul Bucureşti”, pe o durată de 4 ani. În vederea asigurării continuității acestui serviciu public important pentru îmbunătăţirea nivelului de confort şi civilizaţie al cetăţenilor Municipiului Bucureşti, a protecţiei şi conservării mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei, se impune demararea procedurii de achiziţie publică”, se arată în anunțul din sistemul electronic de achiziții publice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro