Primăria Capitalei: Se intervine cu 188 de utilaje care aplică tratamente antipolei
Primăria Capitalei anunță că în Bucuresti se intervine, la ora transmiterii știrii, cu 188 de utilaje care aplica tratamente preventive antipolei. Conform Mediafax, este posibil ca în orele următoare să mai ningă în București.
„Incepand cu ora 20.00, operatorii de deszapezire au demarat aplicarea tratamentelor cu material antiderapant cu 74 de utilaje, astfel incat traficul rutier sa se desfasoare in conditii de siguranta. La aceasta ora numarul utilajelor a fost suplimentat, iar in Bucuresti actioneaza, in teren, 188 de utilaje”, transmite Primăria Capitalei.
În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, întregul parc de utilaje care participă la aplicarea programelor de deszăpezire este pregătit să intervină, tramsmite sursa citată.
„Mentionam ca in prezent se intervine pe arterele cuprinse in Urgenta I, respectiv in zonele din proximitatea pantelor, rampelor, podurilor, dar si pe arterele cu trafic RATB, obiective sociale, institutii publice, institutii de invatamant etc. Ulterior, operatorii de deszapezire urmeaza sa intervina si pe arterele secundare, cuprinse in Urgenta II”, se precizează în comunicat.
În ceea ce privește persoanele fără adăpost, echipele DGASMB continuă acțiunile privind depistarea persoanelor fără casă și monitorizează, în 141 de locații, aproximativ 70 de persoane care refuză cazarea în centrele sociale, distribuind ceai și supă caldă, precum și geci, bocanci, pături.