Sari direct la conținut

Primaria Capitalei vrea sa realizeze un studiu de piata privind agenda publica, prioritatile si nevoile bucurestenilor

HotNews.ro

Primaria Capitalei vrea sa realizeze un studiu de piata privind agenda publica, prioritatile si nevoile bucurestenilor, se arata intr-un anunt publicat pe site-ul Municipalitatii. Grupul tinta il reprezinta populatia adulta, neinstitutionalizata a municipiului Bucuresti, volumul esantionului fiind de 1.800 de respondenti.

Conform caietului de sarcini, contractul ar urma sa aiba ca obiect realizarea unei cercetari sociologice cantitative privind analiza temelor existente pe agenda populatiei. Mai exact, PMB doreste: evaluarea perceptiei publice privind subiecte reprezentative pentru agenda PMB; culegerea unor date sociale care pot fundamenta viitoarele politici publice; identificarea temelor importante de pe agenda publica; aprofundarea problemelor cheie ale populatiei pentru identificarea prioritatilor si solutiilor de interventie.

Temele de cercetare, dimensiunile si indicatorii specifici vor fi stabiliti de reprezentantii PMB, iar instrumentele de cercetare (chestionarele) vor fi realizate de institutul contractat, pe baza tematicii si indicatiilor furnizate de primarie. Raportul de cercetare va trebui furnizat in termen de 60 de zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro