Sari direct la conținut

Primăria Sectorului 4: lucrările la planșeul Unirii încep cel târziu la 1 octombrie / Până la finalul anului nu va fi restricționată circulația

HotNews.ro
Primăria Sectorului 4: lucrările la planșeul Unirii încep cel târziu la 1 octombrie / Până la finalul anului nu va fi restricționată circulația
Planseul de la Piata Unirii /Foto: Google Maps

Lucrările de reconstrucție a planșeului Unirii – placa de beton pusă peste Dâmbovița în Piața Unirii –  încep cel târziu la 1 octombrie, anunță Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă. Circulația pietonilor și traficul auto nu vor fi restricționate până la finalul anului, potrivit sursei citate. Luni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și premierul Marcel Ciolacu au semnat contractul de finanțare pentru lucrare, Guverul punând la dispoziția autorității locale 750 milioane lei în acest scop.

Documentația pentru autorizarea lucrărilor a fost depusă la Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 4.

„Prin alocarea resurselor financiare de către Guvern, rezolvăm, după aproape un secol, una dintre cele mai mari provocări ale infrastructurii Bucureștiului, din chiar centrul Capitalei. De acum, intrăm într-o scurtă etapă birocratică, a documentelor de autorizare a lucrărilor, însă sunt convins că vom putea începe aceste activități cel târziu, la 1 octombrie”, a declarat Daniel Băluță.

Primarul Sectorului 4 a menționat și faptul că, până la finalul anului în curs, nu vor fi restricționate, din cauza lucrărilor, nici circulația auto, nici cea pietonală, în zona Piața Unirii.

„Indiferent de momentul de debut al lucrărilor, nu vom restricționa, cel puțin până la finalul anului, cirulația auto și cea pietonală, întrucât, mai întâi, utilajele vor ajunge în zona fântânilor arteziene și a spațiior verzi adiacente acestora. Se va lucra în trei schimburi, pentru ca proiectul să fie finalizat la termen”, a susținut edilul.

La începutul anului 2024, Primăria Sectorului 4 a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a planșeului de la Piața Unirii cu Asocierea Construcții Erbașu, Bogart, Concrete Design Solutions, valoarea fiind de circa 800 de milioane de lei.

Lucrările vor dura 2 ani, iar traficul va fi închis pe tronsoane. Parcul va fi afectat de lucrări, arborii fiind relocați, dar la final spațiul verde va fi reamenajat. Circulația metroului nu va fi afectată, a declarat Băluță, la începutul anului.

În cadrul contractului se va face și proiectarea pentru consolidarea Pasajului Unirii, urmând ca execuția să fie scoasă separat la licitație. Primarul Băluță a declarat că va aplica pentru a obține bani europeni, suma necesară fiind de aproximativ 300 milioane lei.

Planșeul de la Unirii are o vechime de aproape 100 de ani, fiind practic o placă de beton care susține carosabilul și parcul de la Unirii în zona în care râul subtraversează Piața Unirii.

Acesta se afla în stare avansată de degradare, având grinzile fisurate, armături colmatate și infiltrații. Planșeul are o lățime de 32 metri și o lungime de 360 m.

„Potrivit experților, tot planșeul Unirii trebuie reconstruit de la zero, placa trebuie înlocuită de una nouă, grinzile reconstruite. Astfel durata de viață va fi de aproximativ 100 de ani”, a explicat primarul Băluță.

INTERVIURILE HotNews.ro