Sari direct la conținut

Primarul ales al Sectorului 2, Rareș Hopincă, și-a preluat mandatul

HotNews.ro
Primarul ales al Sectorului 2, Rareș Hopincă, și-a preluat mandatul
Rares Hopinca, primarul Sectorului 2 / Sursa foto: Inquam Photos/Saul Pop

Primarul ales al Sectorului 2, Rareș Hopincă, și-a preluat mandatul, joi, în prezența unui judecător, fără un eveniment public. De obicei, primarii își preiau mandatele la ceremonia de constituire  a Consiliului Local, atunci când depun jurământul și consilierii locali.

„Codul administrativ prevede ca primarii să-și preia mandatele în termen de 30 de zile de la data alegerilor decalate. Consilierii au la dispoziție 60 de zile. Dacă nu preluam mandatul, nu mă mai încadram în acest termen. Mai sunt și alți primari din București în această situație. Ședința de constituire a noului Consiliul Local al Sectorului 2 a fost convocată pentru luni, la ora 11.30”, a explicat Hopincă pentru HotNews.ro.

Rareș Hopincă (PSD) a câștigat alegerile din 9 iunie cu 43,30%, doar cu câteva sute de voturi în fața primarului în funcție, Radu Mihaiu, care a obținut 42,97%. Radu Mihaiu a acuzat atunci că s-ar fi fraudat votul și a mers în instanță, însă fără succes.

În București, până acum și-a mai preluat mandatul primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Cine este Rareș Hopincă, ce pregătire și ce avere are

Rareș Hopincă este născut pe 29 august 1984, în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Este absolvent al Facultății de Filozofie și Jurnalism din cadrul Universității „Spiru Haret” din București.

Hopincă este membru PSD din 2009, iar din 2019 este președinte executiv al PSD Sector 5.

Din 2006 până în 2016 a lucrat în privat, la diferite societăți comerciale, de la specialist în relații publice până la administrator și director.

Din 2017 a început să lucreze la stat:

  • 2017 – 2018 – Director General, Primăria Sectorului 5, Municipiul București
  • 2018 – 2020 – City Manager, Sectorul 5, Municipiul București
  • Iunie 2021 – Iulie 2022 – Consilier Economat Sector 5
  • Iulie 2022 – Aprilie 2023 – Prefect al Municipiului București
  • Iulie 2022 – Iulie 2023 – Administrator Public, Sectorul 5, Municipiul București

Potrivit declarației de avere depuse la depunerea candidaturii, Rareș Hopincă deține:

  • două apartamente, unul de 66 mp și unul de 41 mp, împreună cu soția;
  • un scuter BMW;
  • obiecte de artă și bijuterii de 30.000 lei;
  • criptomonede de 23.000 euro;
  • Rareș Hopincă are și două credite la bancă:
  • BCR – 52.250 euro;
  • First Bank – 106.361 lei;
  • Hopincă mai are și rate directe la dezvoltatorul imobiliar Atheneum Construct – 38.860 euro.

Anul trecut din salariile de Prefectură, administrator public la Sectorul 5 și indemnizația din CGMB a câștigat aproape 156.000 lei. Soția, angajată la privat a câștigat 156.000 lei. Hopincă mai are și veniturii din chirii de 10.504 lei.

INTERVIURILE HotNews.ro