Primarul din Buzău, Constantin Toma, spune de ce nu pleacă de tot din PSD
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că ar fi demisionat complet din PSD dacă legislaţia nu ar fi prevăzut pierderea mandatului de primar în cazul părăsirii partidului.
Întrebat, marți, la postul de radio Campus dacă ar fi demisionat şi din funcţia de membru de partid dacă legea nu prevedea că în acest fel îşi pierde mandatul de primar, Constantin Toma a răspuns: „Este o întrebare perfidă, dar răspunsul este da. Da, dacă era aşa, plecam”, a afirmat edilul, potrivit agenției News.ro.
Acesta şi-a argumentat opţiunea prin lipsa de susţinere şi de respect pe care spune că o resimte în interiorul formaţiunii. „Cum să poţi să stai într-o echipă în care nu eşti respectat, nu eşti apreciat în condiţiile în care munceşti din dimineaţă până seara să fie treaba bună?”, a spus Toma.
Primarul a explicat că, în opinia sa, rezultatele electorale şi administrative obţinute în ultimii ani nu au fost apreciate de conducerea partidului. „Nu pot să fiu într-o echipă în care nu sunt respectat şi nu sunt apreciat în condiţiile în care, ca membru PSD, am avut cele mai bune rezultate. Organizaţia Municipală pe care am condus-o până astăzi a obţinut de cele mai multe ori cele mai bune rezultate la nivelul întregii ţări”.
Constantin Toma a precizat că va rămâne membru PSD doar pentru a nu pierde mandatul câştigat prin vot.
Totodată, primarul Buzăului a cerut schimbarea conducerii PSD atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, susţinând că actualii lideri afectează viitorul partidului.
„Mă invită astăzi şi domnul Romeo Lungu să plec. Să plece dumnealui şi cu Sorin Grindeanu şi poate aş rămâne şi eu în partidul ăsta”, a declarat Toma.
Ulterior, întrebat dacă îi cere demisia lui Romeo Lungu, Toma a răspuns: „Cu el la conducere se duce partidul în cap, fără să mai faci nimic, nu-i niciun fel de problemă. Doar el nu îşi dă seama de asta”.
Întrebat dacă va mai candida pentru un nou mandat de primar, Constantin Toma a spus că ar putea candida independent, nu exclude nici varianta de a candida din partea altei formaţiuni politice, dar spune că ar putea candida şi din partea PSD dacă va avea loc o schimbare a conducerii, iar social-democraţii ar da o şansă pentru promovarea meritocraţiei în partid.
„Poate se întâmplă, Doamne-ajută, lucruri importante în această ţară şi în acest partid, în sensul în care să se pună bază pe meritocraţie. Adică să fie promovaţi acei oameni cu realizări şi cu carte. Despre asta vorbim”, a mai declarat Toma.
Întrebat dacă problemele sale se rezumă la cei doi lideri, edilul a dat un răspuns tranşant: „Mai e cineva în malaxorul ăsta? Sunt doar ăştia doi. Unul aici şi unul la Bucureşti”, a spus Toma, referindu-se la Romeo Lungu şi Sorin Grindeanu.
Potrivit primarului, o schimbare la vârful PSD ar putea crea premisele unei relaţii diferite între el şi partid, după perioada tensionată din ultimele luni.
Constantin Toma, unul dintre cei mai vocali critici din PSD
Constantin Toma este primar al municipiului Buzău începând din anul 2016, fiind membru al PSD.
Toma s-a remarcat în ultima perioadă prin declarații vehemente la adresa conducerii propriului partid.
Recent, el a solicitat public demisia lui Sorin Grindeanu din fruntea PSD, susținând că partidul se află „într-un mare pericol”.
„PSD-ul este într-un mare pericol, practic nu are nicio ieșire sau ar fi o singură ieșire, respectiv domnul Grindeanu să își dea demisia și PSD-ul să revină în coaliție pe un nou acord, astfel încât partidele pro-europene să conducă țara până în aprilie anul viitor, când ar trebui schimbat Ilie Bolojan cu un prim-ministru propus de PSD”, a spus Constantin Toma pe 28 mai, la Digi24.
De partea cealaltă, Sorin Grindeanu a afirmat de mai multe ori că primarul Buzăului este „bolojenistul” din PSD.