Primarul din Vişeu de Sus nu crede în cazul de sclavie prezentat de DIICOT: Sunt zeci de copii din Germania, au condiții foarte bune
Primarul orașului Vișeu de Sus din județul Maramureș, Vasile Coman, nu crede că este vorba despre trafic de persoane în cazul prezentat de DIICOT, care spune că, sub pretextul unui program de reeducare „în mijlocul naturii”, mai mulți tineri din Germania cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani erau folosiți inclusiv pentru „munci epuizante în gospodăriile unor localnici”, fiind ţinuți „în stare de sclavie”. Edilul din Vișeu susține că sunt zeci de copii din Germania, care au condiții foarte bune. Între timp, patru dintre copii au fost preluați de DGASPC Maramureş.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, Adrian Mândru, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că la solicitarea DIICOT Maramureș au fost instituite de către DGASPC măsuri speciale de protecție în regim de urgență pentru 4 copii germani.
„Este vorba de un program social finanțat de statul german în cadrul căruia minorii au fost aduși la un centru privat din Vișeu de Sus, nu este un centru aflat în subordinea DGASPC Maramureș”, a spus Mândru.
La rândul său, primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, a declarat, corespondentului Mediafax că nu crede că în acest caz este vorba de trafic de persoane.
„Nu cred că statul german încredințează copiii unei asociații din Germania să facă trafic de persoane, au avut loc acolo controale din Germania. Este o asociație germană care funcționează de dinainte de 2012, când am venit eu la primărie. Sunt zeci de copii din Germania, vin psihologi, cadre didactice, au condiții foarte bune, sunt cazați într-un centru amplasat într-o zonă foarte frumoasă, pe Valea Vinului din Vișeu de Sus”, a spus Coman.
El a susținut că nu are cunoștință de săvârșirea unor ilegalități în acel centru, care se adresează unor copii din Germania cu diverse probleme și care au fost aduși în România.
„Copiii respectivi stau aici până la 18 ani, apoi pleacă înapoi în Germania. Eu am discutat cu unii dintre ei, au învățat repede limba română, mi-au spus că nu ar mai vrea să plece înapoi în Germania deoarece le place în România”, a precizat edilul din Vișeu de Sus.
Potrivit DIICOT, în perioada 2014 – august 2019, 8 suspecţi, dintre care doi cetăţeni germani, soţ şi soţie, au constituit un „grup infracțional organizat care a avut ca principal scop traficarea pe raza județului Maramureş a mai multor tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, sub paravanul desfăşurării unor activităţi autorizate de servicii educative ce vizau recuperarea şi reintegrarea socială a acestora, în baza unor programe şi proiecte derulate şi coordonate de către cei doi suspecţi de naţionalitate germană”.
În realitate, însă, tinerii nu aveau voie să comunice cu familiile din Germania ori cu alte persoane sau autorităţi române și erau obligaţi ca, sub pretextul unui aşa-zis „program de reeducare”, „să execute munci epuizante în gospodăriile unor localnici aflaţi în anturajul suspecţilor – dincolo de capacităţile şi limitele fizice ale vârstei lor ori afecţiunilor de care suferă – practicându-se asupra minorilor metode umilitoare, degradante, ţinerea lor în stare de sclavie şi exercitarea asupra lor în mod repetat de acte de violenţă gravă şi ameninţări”.
Procurorii afirmă că tinerii erau victime ale „bătăilor repetate, privării de hrană, lipsirii de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitării unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor, ţinerii deliberate a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc. – toate cu titlu de „pedeapsă” menită să „educe” comportamentul copiilor”. Unii dintre minori au avut intenţii suicidale din cauza acestui regim, potrivit unui comunicat al DIICOT.