Primarul general al Capitalei şi primarul Sectorului 6, discuţii despre deblocarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea / Ciucu: Primăria Sectorului 6 îşi asumă o parte din exproprieri, numai să dezgheţăm situaţia
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a întâlnit, miercuri, cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pentru a discuta despre deblocarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea. ”Primăria Sectorului 6 îşi asumă o parte din exproprieri, numai să dezgheţăm situaţia”, a transmis Ciucu, precizând că, în prima etapă, va fi alocată suma de 10 milioane de lei pentru exproprieri.
”Am vorbit azi cu Nicuşor Dan despre ce putem face să deblocăm lucrările de la Prelungirea Ghencea. Am convenit ca Primăria Sectorului 6 să îşi asume o parte din exproprieri, numai să dezgheţăm situaţia. Exproprierile pentru tronsonul doi ne costă 25 de milioane. Vom pune în bugetul PS6 10 milioane de lei pentru exproprieri. Dacă vedem că şantierul se redeschide şi operaţiunile repornesc şi dacă vom avea spaţiu bugetar, vom suplimenta bugetul cu încă 15 mil. pentru a ne asuma noi toate exproprierile de pe tronsonul doi”, a transmis, miercuri, Ciprian Ciucu.
Primarul explică faptul că aceşti bani se adaugă la suma de 40 de milioane pe care primarul general a agreat să o aloce pentru Prelungirea Ghencea.
”Din aceşti bani, 7 mil. sunt doar datorii pe Prelungirea Ghencea lăsate de Firea”, a mai transmis Ciucu.