Sari direct la conținut

Primarul sectorului 3, Robert Negoita, vrea sa organizeze licitatie online pentru inchirierea parcarilor de resedinta

HotNews.ro
Primarul sectorului 3, Robert Negoita, vrea sa organizeze licitatie online pentru inchirierea parcarilor de resedinta

Primarul sectorului 3, Robert Negoita, vrea sa organizeze licitatie online pentru parcarile de resedinta. Astfel, daca sunt mai multe solicitari pentru un loc de parcare, cine va plati mai mult, acela il va avea, a anuntat edilul pe pagina de Facebook. Un regulament in acest sens urmeaza sa sie pus in dezbatere publica pe pagina de internet a Primariei sector 3.

„O sa avem in dezbatere publica un regulament potrivit caruia o sa organizam licitatii pe locurile de parcare de resedinta. La ora aceasta, intre 15 si 20% dintre masinile parcate in sectorul 3, nu au ce cauta. Sunt masini care nu sunt folosite, cu numere de Germania, Bulgaria, sunt masini abandonate, dar care nu indeplinesc conditiile sa le putem ridica, sunt masini pe care nu le gasesti in nicio capitala europeana. Ar trebui sa acceptam ideea ca protectia sociala o facem pentru cei in nevoie, pentru transportul in comun, pentru reabilitare termica, invatamant, sanatate, incalzire, dar nu pentru masini. Nu cunosc nicio tara din lumea asta care sa faca protectie sociala pe masini proprietate privata. Facem acest lucru pentru a limita posibilitatea de coruptie. Nu cred ca este cazul sa va spun ca atunci cand am un pret fix de 50 de lei si am 20 de solicitari pe 10 locuri, nu suntem constienti ca acolo avem un potential de coruptie. Singura solutie este sa facem un sistem sanatos de licitatie, pe o varianta online si care da cel mai mult acela inchiriaza spatiul de parcare”, a explicat edilul pe pagina de Facebook.

Acesta spune ca banii respectivi vor fi investiti pentru construirea de noi parcari.

„Nu este nicio tara civilizata care sa ofere parcari pentru toata lumea. Dar daca mergem la Paris, Londra, Berlin, nu parchezi oriunde fiindca nu ai gasit loc de parcare. Ai si parcarile subterane unde gasesti loc tot timpul, dar sunt preturi prohibitive. Trebuie gasita o zona optima pentru acest aspect”, a mai spus edilul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro