Sari direct la conținut

Primele alegeri legislative în Liban, după o serie de crize care au zguduit țara

HotNews.ro
Liban, Foto: Captura YouTube
Liban, Foto: Captura YouTube

Secţiile de votare s-au deschis duminică în Liban, pentru primele alegeri legislative după ce această ţară a fost devastată de numeroase crize, informează AFP.

Circa 3,9 milioane de alegători sunt chemaţi la urne până la orele 19:00 (16:00 GMT), pentru a reînnoi cele 128 de mandate ale Parlamentului libanez. Rezultatele definitive sunt aşteptate luni. Au fost desfăşurate importante efective de securitate, alături de reprezentanţi ai partidelor politice şi de voluntari.

Majoritatea celor 128 de locuri din Parlament ar urma să rămână în mâinile unor partide care au dominat scena politică libaneză timp de peste trei decenii.

Alegerile legislative din 2018 din Liban au fost câştigate de mişcarea şiită pro-iraniană Hezbollah – singura facţiune libaneză care şi-a păstrat armele după războiul civil (1975-1990) – şi aliaţii săi din Curentul Patriotic Liber (CPL) şi de Mişcarea Amal.

Singurii câţiva independenţi au fost aleşi cu patru ani înainte, pentru a demisiona apoi în 2020 în urma exploziei devastatoare care a avut loc în portul din Beirut şi care s-a soldat cu 200 de morţi.

Acest scrutin reprezintă un prim test pentru grupările de opoziţie care au apărut în urma unei revolte populare masive declanşate în octombrie din 2019, pentru a cere plecarea unei clase politice acuzate de corupţie şi incompetenţă. C

irca 718 de candidaţi sunt în cursă, în acest scrutin care pentru comunitatea internaţională constituie un preambul important la acordarea unui ajutor financiar Libanului. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro