Primele concluzii ale medicilor legiști în cazul fetiței ucise la Gura Șuții: a fost strangulată. Principalul suspect ar avea antecedente penale
Medicii legiști au stabilit că fetița de 11 ani din Dâmbovița dată dispărută vineri și găsită moartă a murit sugrumată, informează Mediafax.
Medicii legiști au stabilit că moartea fetiței nu a fost cauzată de lovituri, ci copila a fost sugrumată, au declarat surse judiciare corespondentului Mediafax.
„Cauza morții a fost stabilită. Moartea nu se datorează unor lovituri, ci strangulării. A fost ștrangulată cu pantalonii care erau pe ea. Nu avem deocamdată confirmată o agresiune sexuală. Are urme de violență pe corp, iar după deces a fost și mușcată de animale sălbatice”, au spus sursele citate.
Principalul suspect este un cetățean olandez în vârstă de 46 de ani, care a părăsit sâmbătă România la bordul unui avion.
Mașina pe care a închiriat-o acesta a fost în zona din care a dispărut copila și „a întârziat pe traseu aproximativ 30 de minute”.
Olandezul are antecedente penale.
Surse din anchetă spun că în urma reconstituirii traseului a reieșit că olandezul a circulat cu mașina în mod haotic, în scopul de a căuta ceva, fiind „un comportament caracteristic unui pedofil”.
Criminaliștii au ridicat probe din locuința închiriată de olandez
Probe cu ADN-ul cetățeanului olandez bănuit că a omorât fetița de 11 ani din județul Dâmbovița, ridicate din locuința închiriată de acesta în București, au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică. Surse din Poliției au declarat, pentru Mediafax, că polițiștii au descins în Sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de cetățeanul olandez.
Au fost ridicate probe importante cu ADN-ul bărbatului, au spus sursele citate.
Probele au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică, împreună cu cele găsite pe trupul fetiței și la locul unde aceasta a fost găsită. Aceleași surse au precizat că în funcție de rezultate ar putea fi emis mandat european de arestare.
Fata de 11 ani din localitatea Gura Suții nu a mai ajuns acasă vineri de la școală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produlești.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița declara, duminică, faptul că anchetatorii au un cerc de suspecți în cazul morții fetei de 11 ani din Dâmbovița, printre suspecți aflându-se și un cetățean străin.
Potrivit anchetatorilor, fetița de 11 ani din localitatea Gura Șuții a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.
„Datele de urmărire penală indică la acest moment și fără niciun fel de dubiu ne idică faptul că fetița la momentul sesizării organelor de urmărire penală nu mai era în viață. Există o certitudine”, a declarat prim-procurorul Mihai Dincă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
„Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect în condițiile în care am văzut că autoturismul respectiv în momentul în care a ieșit din localitatea Gura Șuții a intrat în următoarea localitate la aproximativ 30 de minute în condițiile în care traseul respectiv poate fi parcurs în 2-3 minute”, a mai spus prim-procurorul într-o conferință de presă.