Sari direct la conținut

Primul caz confirmat de infectare cu virusul West Nile, din acest sezon: Un bărbat din București

HotNews.ro
Infecția cu virusul West Nile este o boală transmisă de țânțari, Foto: Robyn Beck / AFP / Profimedia
Infecția cu virusul West Nile este o boală transmisă de țânțari, Foto: Robyn Beck / AFP / Profimedia

Un bărbat din București, aflat în grupa de vârstă 60 – 69 de ani, este primul caz din România de infectare cu virusul West Nile din această vară, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), potrivit news.ro.

Acesta este singurul caz confirmat în urma testelor efectuate în perioada de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile, din 3 iunie și până în prezent.

West Nile este un virus transmis prin înțepătura de țânțar infectat și care poate cauza boli neurologice la persoanele infectate. Cazurile apar în timpul sezonului țânțarilor, care începe vara și continuă până în toamnă. În prezent, nu există un vaccin pentru a preveni îmbolnăvirea, însă oamenii se pot apăra de virus prin respectarea unor măsuri de protecție.

Recomandările INSP pentru populație

Pentru a evita infectarea, oamenii sunt sfătuiţi să:

  • evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi,
  • utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari,
  • împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre),
  • asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei,
  • îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.
INTERVIURILE HotNews.ro