Sari direct la conținut

Primul caz de infecție cu coronavirus, confirmat oficial în România: Un bărbat din Gorj ce a intrat în contact cu italianul care a vizitat recent țara noastră

HotNews.ro
Primul caz de infecție cu coronavirus, confirmat oficial în România: Un bărbat din Gorj ce a intrat în contact cu italianul care a vizitat recent țara noastră

Primul caz de infecție cu coronavirus de pe teritoriul României a fost confirmat oficial în această seară, a declarat Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru HotNews.ro. Este vorba despre un bărbat din județul Gorj, ce a intrat în contact cu italianul diagnosticat cu coronavirus care a vizitat recent România. Bărbatul din Gorj a fost plasat izolat și va fi transportat la Institutul Matei Balș din București, unde va fi tratat. El va ajunge la București în circa 4-5 ore, potrivit șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Starea bărbatului nu este gravă în acest moment, a precizat Raed Arafat.

Informațiile-cheie:

  • Ministrul Sănătății, Victor Costache, a confirmat miercuri seară, într-o conferință de presă comună cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, că „Avem primul caz de infectare cu coronavirus pe teritoriul României. Este vorba despre un bărbat dintr-o localitate din județul Gorj. Imediat cum va ajunge la București va intra pe schema de tratament și sperăm într-o evoluție bună.”
  • Autoritățile sanitare mai au în lucru, în acest moment, 33 de teste ale unor persoane din zona unde a fost confirmat primul caz al unui român infectat cu coronavirus.
  • În aceeași casă cu bărbatul diagnosticat cu coronavirus mai locuiesc alte 7 persoane, care au fost testate negativ (nu au virusul), dar vor sta timp de 14 zile în carantină, după care vor fi testate din nou, a anunțat Raed Arafat: „Pacientul este într-o stare bună și nu are simptome în acest moment, nu prezintă febră, nu prezintă tuse. Va fi transportat cu o izoletă de la domiciliu la spitalul Matei Balș, unde va ajunge în 4-5 ore. În casa respectivă mai sunt 7 persoane și toate au fost testate negativ. Toate cele 7 persoane vor rămâne la domiciliu, sub pază, timp de 14 zile și li se va asigura tot ceea ce este necesar. Peste 14 zile vor fi din nou testați, iar dacă apar simptome la vreunul dintre ei mai devreme de 14 zile, va fi imediat internat.”
  • Autoritățile încearcă acum să stabilească toate persoanele cu care a intrat în contact în ultima perioadă bărbatul diagnosticat cu infecție cu coronavirus, pentru a le testa și izola, dacă va fi cazul, au precizat Victor Costache și Raed Arafat.
  • „Evoluția virusului este imprevizibilă: s-ar putea să nu mai apară niciun caz, s-ar putea să mai apară încă un caz, două cazuri sau mai multe”, a subliniat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
  • Unde pot fi tratați pacienții cu coronavirus în România? Autoritățile au anunțat încă de acum câteva săptămâni că primii 10 pacienți români diagnosticați cu coronavirus (în cazul în care se vor înregistra atâtea cazuri în țara noastră) vor fi tratați la Institutul Matei Balș din București, cel mai mare spital de boli infecțioase din România, și au subliniat că spitalul condus de Adrian Streinu Cercel are toate condițiile pentru a trata eventuali pacienți infectați cu coronavirus. În cazul în care numărul pacienților români infectați cu coronavirus va depăsși 10 persoane simultan, ei vor fi îngrijiți și în alte spitale de boli infecțioase din țară – la Iași, Târgu Mureș, Timișoara și Sibiu sunt centre de boli infecțioase unde vor putea fi tratați pacienți cu coronavirus, dacă va fi cazul, au dat asigurări autoritățile.

  • Un italian de 71 de ani care a vizitat recent România, sursa infecției

Reamintim că un italian în vârstă de 71 de ani, cu reşedinţa în oraşul Cattolica (regiunea Emilia Romagna din Italia), recent întors din România în țara sa, a fost diagnosticat ieri cu coronavirus. El este internat la spitalul din Rimini, iar starea sănătăţii sale nu este gravă.

Italianul de 71 de ani s-a aflat în România în perioada 18-22 februarie, unde le-a vizitat pe rudele soției sale, care este româncă, și a avut mai multe întâlniri de afaceri.

El a ajuns în România pe aeroportul din Craiova, apoi a locuit, pe perioada vizitei, în județul Gorj.

Citește pe acest subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro