Sari direct la conținut

Primul oraş din lume care interzice reclamele stradale la călătoriile cu avionul sau croaziere

HotNews.ro
Primul oraş din lume care interzice reclamele stradale la călătoriile cu avionul sau croaziere

Haga a devenit vineri primul oraş din lume care a interzis mesajele stradale care promovează produse din combustibili fosili şi servicii cu emisii ridicate de carbon, precum croazierele şi călătoriile cu avionul, scrie Bloomberg.

Consiliul Local din Haga a adoptat, vineri, o nouă hotărâre privind publicitatea stradală, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.

Decizia administrației locale din Haga vine după un apel al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, către guvernele din întreaga lume să interzică astfel de mesaje publicitare, similar cu acţiunile care vizează interzicerea publicităţii la ţigări, începute în anii 1960, scrie Bloomberg, conform Agerpres.

„Haga vrea să ajungă la neutralitate climatică în 2030. În aceste condiţii, nu mai este adecvat să permiţi publicitatea la produse generate de industria combustibililor fosili”, a declarat Leonie Gerritsen, reprezentanta Partidului pentru Animale în Consiliul Local din Haga, unul din susţinătorii noii prevederi.

Haga este al treilea mare oraş şi, totodată, centrul administrativ al Ţărilor de Jos, găzduind parlamentul, ministerele şi curtea supremă. De asemenea, este locul unde îşi au sediul o serie de importante organisme internaţionale, precum Curtea Internaţională de Justiţie, Curtea Penală Internaţională şi Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol). (Foto: Dreamstime.com)

INTERVIURILE HotNews.ro