Sari direct la conținut

Primul sondaj după ce Trump s-a îmbolnăvit de COVID-19. Care este diferența dintre el și Biden

HotNews.ro
Trump si Biden, Foto: Captura
Trump si Biden, Foto: Captura

​Democratul Joe Biden îl devanseză cu 10 puncte procentuale pe Donald Trump, într-un sondaj Reuters/Ipsos efectuat între 2-3 octombrie, după ce preşedintele a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, majoritatea americanilor considerănd că acesta ar fi putut să evite boala dacă ar fi luat virusul mai în serios, scrie news.ro.

​Sondajul de opinie efectuat la nivel naţional oferă puţine indicii ale unei creşteri a sprijinului pentru preşedinte dincolo de baza sa de susţinători.

Trump a respins în repetate rânduri gravitatea pandemiei, ca pe ceva care va dispărea de la sine, ridiculizându-l pe Biden, cel mai recent cu o săptămână în urmă, pentru că poartă permanent mască de protecţie, chiar dacă virusul a infectat milioane de oameni şi a dus la închiderea activităţilor economice şi a şcolilor.

Potrivit sondajului, între adulţii aşteptaţi să voteze în alegerile din 3 noiembrie, 51% îl susţin pe Biden, iar 41% pe Trump. Alţi 4% au optat pentru un alt candidat, iar 4% au spus că sunt indecişi. Avantajul de 10 puncte al lui Biden faţă de Trump este cu 1-2 puncte mai mare faţă de ultimele câteva săptămâni, dar este totuşi în marja de eroare de plus/minus 5%.

În pofida acestui avans în sondajele naţionale, Biden are nevoie să obţină majoritatea în Colegiul Electorilor, iar sondajele la nivelul statelor arată că Trump este aproape la fel de popular ca Biden în statele care pot decide rezultatul alegerilor.

Majoritatea americanilor continuă să fie foarte îngrijoraţi de coronavirus, iar 65%, inclusiv 9 din 10 alegători democraţi înregistraţi şi 5 din 10 alegători republicani înregistraţi, consideră că dacă Trump ar fi luat în serios coronavirusul probabil nu s-ar fi infectat. Numai 34% dintre americani cred că Trump le-a spus adevărul despre coronavirus, iar 55% afirmă că nu, iar 11% nu sunt siguri.

O proporţie de 57% dintre americani dezaprobă răspunsul lui Trump la pandemia de Covid-19, în creştere cu 3 puncte faţă de sondajul din săptămâna precedentă. În plus, 67% dintre americani susţin oprirea mitingurilor de campanie, iar 59% consideră că dezbaterile prezidenţiale trebuie amânate până când Trump îşi va reveni după infecţia cu Covid-19. Nu este clar dacă boala lui Trump va afecta următoarea dezbatere prezidenţială, programată pe 15 octombrie.

Prima dezbatere între candidaţii pentru vicepreşedinţie, democrata Kamala Harris şi republicanul Mike Pence, este programată pentru joi. Sondajul Reuters/Ipsos a avut loc online, în engleză, la nivelul Statelor Unite, în rândul a 1.005 adulţi, între care 596 de alegători probabili.(sursa: news.ro.)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro