Principiul dominoului Vuza
Ca in vremea epocii de aur, Vuza raporteaza mereu doar realizari- cifre de afaceri, profit si mii de angajati. Imperiul sau de nisip poate fi in orice moment destabilizat din cauza posibilei pierderi a societatii buzoiene Contactoare – o veritabila moneda de schimb pentru APAPS, pe care a expus-o in repetate randuri cand a dorit sa-si largeasca imperiu.
In prezent, o sentinta sentinta a Tribunalului Buzau (nr. 2926/12 decembrie 2003 in dosar 3249/2003), ramasa definitiva si irevocabila prin reconfirmare in apel si in recurs (decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 1508/4.3.2005), Contactoare Buzau este obligata sa plateasca in solidar cu Manhattan Trading pretului privatizarii Moldosin.
In caz contrar, Vuza ar putea pierde Contactoare Buzau, pierdere ce ar echivala cu daramarea primei piese din dominoul societatilor apartinand SCR si preluate in urma expunerii societatii buzoiene.
Dupa principiul „Daca te-ai prins in hora, danseaza”, Stefan Vuza este obligat sa plateasca in solidar cu Manhattan, societatea controlata de Omar Haissam, pretul Moldosin Vaslui. In caz contrar, Vuza ar putea pierde Contactoare Buzau, societatea expusa in momentul negocierii cu APAPS.
Contactoare Buzau s-a dovedit a fi o vesnica moneda de schimb (pe care a tot aratat-o dar nu a dat-o) in momentul preluarii mai multor societati de la stat.
Milionarul in dolari Stefan Vuza si-a construit imperiul cumparand mai multe societati de la stat. Asa cum „Buna ziua, ARDEAL” a demonstrat in editiile anterioare, cheia succesului lui Vuza l-a constituit „bunatatea statului”, mai exact faptul ca statul a cedat in fata pretentiilor financiare impuse de „cuceritor”.
Astfel, societatile de stat pe care Vuza le-a ochit au au beneficiat de un tratament aparte, fiind fie absolvite de datorii, fie cu datoriile catre stat reesalonate.
Insa, in ciuda imaginii artificiale de magnat puternic al industriei romanesti, dornic sa-si extinda mereu domeniul, Vuza se afla in prezent, pe cale sa falimenteze, in urma posibilei pierderi a mai multor societati.
Si pentru a intelege ce se poate ascunde sub sitagma „Principiului dominoului Vuza” va propunem, in premiera, o farama din povestea succesului milionarului moldovean.
Asa cum se stie, prima „cucerire” a lui Stefan Vuza a fost societatea Contactoare Buzau pe care a preluat-o, in 1999, de la fostul Fond al proprietatii de Stat (FPS). Astfel, el a achizitionat, prin Serviciile Comerciale Romane, 51% din actiunile intreprinderii in valoare de 3.5 miliarde de lei vechi.
Demn de remarcat faptul ca, la data preluarii, Contactoare inregistra datorii de 27 de miliarde de lei. Societatea buzoiana este una dintre putinele in care magnatul Vuza a investit mai multi bani, insa dintr-un singur considerent. De la preluare si pana in prezent, Contactoare a fost, practic, moneda de cumparare pentru alte societati membre ale Serviciilor Comerciale Romane.
Astfel, Contactoare Buzau a fost, rand pe rand, pusa pe taraba (expusa ca si garantie a tranzactiei) pentru achizitionarea altor societati.
Astfel, in aprilie 2000, Contactoare Buzau cumpara 62,7% din actiunile fabricii de bujii SINTEROM. La data respectiva, tranzactia s-a efectuat in ciuda faptului ca actionarul principal, Contactoare, la randul lui unul dintre marii datornici la bugetul de stat, transformat, insa, prin marinimia statului – reesalonarile – intr-un gaj credibil pentru o noua achizitie.
Preluata de Contactoare contra sumei de 7,7 miliarde de lei, fabrica de bujii Sinterom a trecut la binecunoscutul program de restructurari.
In 2004, Contactoare Buzau a preluat pachetul majoritar de actiuni de la „Metalurgica” SA Aiud. Mai mult, recent, consortiul format din Somes-Dej si Contactoare au incercat sa preia Electroputere Craiova.
Pasiunea montana a lui Vuza l-a impins pe acesta sa-si doreasca vestita statiune turistica Monteoru. De aceea, a incercat sa marite din nou Contactoare, in vara anului trecut, in incercarea de a cumpara statiunea turistica din judetul Buzau.
Insa, i”tentiile lui „Cumpara-tot” s-au izbit de interesele unor grupuri locale, milionarul clujean cazand la mijloc intr-o disputa mai veche dintre liderii PSD de Buzau. In acest prim razboi pierdut, se pare ca nasul lui Vuza a fost tocmai familia liderului social-democrat, Nicolae Vacaroiu, interesata de statiune.
In 2003, Vuza a mai dat o lovitura de maestru. El si-a indesat in portofel 94.74% din Chimcomplex Borzesti (unic producator din Romania pentru 26 de produse chimice organice si anorganice), la pretul de 63,24 miliarde, prin firmele A2 Impex SRL Prahova (adita Contactoare Buzau si Romferchim Bucuresti).
In 2003, insa, Vuza face greseala care i-ar putea fi fatala. Astfel, in august, tot cu Contactoare pe taraba, Vuza se inscrie la licitatia pentru Moldosin Vaslui – producator de fire si fibre sintetice.
Cea mai buna oferta a apartinut Contactoare, alaturi de care si-au mai aratat interesul pentru preluarea unitatii vasluiene Manhattan Trading Co SRL Romania (societate controlata de Omar Hayssam prin cumnatul sau, Mihai Nasture) si Ionel Maricel Stan. Castigatoarea licitatiei a fost desemnata Contactoare Buzau.
Cu toate acestea, la putina vreme de la castigarea licitatiei, Vuza renunta la Moldosin in favoarea societatii Manhatan.
„Societatea Moldosin a fost scoasa la privatizare de vreo sase ori. Nimeni nu s-a interesat s-o cumpere. Ultima data cand a fost scoasa la privatizare, noi am participat cu Manhatan, dar am fost exclusi, deoarece lipsea un certificat fiscal.
Castigatorul licitatiei a fost Contactoare Buzau, care, dupa ce a facut o analiza mai amanuntita a societatii si a vazut dezastrul din societate, a vrut sa-si depuna cerere de retragere. Noi am negociat cu conducerea SC Contactoare Buzau si ne-am inteles sa le platim costul actiunilor”, declara in august 2004 Omar Hayssam pentru Gardianul.
Lucrurile par, la prima vedere simple, in sensul ca Vuza a castigat licitatia, a parafat preluarea societatii prin semnatura, iar mai apoi, „constatand dezastrul” societatii vasluiene, renunta in favoarea Manhatan, in urma deciziei AGA a Contactoare. Cu toate acestea, situatia ia o cu totul alta intorsatura.
Astfel, Hotararea Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor Contactoare Buzau prin care s-a aprobat anticipat, la 22.08.2003, novarea cu APAPS a privatizarii Moldosin catre Manhattan Trading (firma cumnatului lui Omar Hayssam) a fost atacata in justitie de actionarul Broadhurst Investments Limited (fond de investitii) care a obtinut anularea acesteia prin sentinta
Tribunalului Buzau nr. 2926 din 12 decembrie 2003 in dosar 3249/2003, ramasa definitiva si irevocabila prin reconfirmare in apel (deciziea nr. 429/8 iunie 2004 a Curtii de Apel Ploietti), si in recurs (decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 1508 din 4 martie 2005).
In baza deciziei ICCJ, hotararea de novare a fost declarata ilegala si prejudiciabila chiar la Contactoare, societatea buzoiana ramanand obligata in solidar cu Manhattan Trading la plata pretului privatizarii Moldosin.
In prezent, situatia la Moldosin este incerta, iar in contextul acestei decizii definitive a ICCJ exista toate premisele ca Vuza sa scoata singur castanele din focul Moldosin.
Altfel spus sa plateasca pretul angajat in momentul castigarii licitatiei, in caz contrat pierzand prima piesa din jocul sau de domino, Contactoare Buzau, expusa (pusa gaj) in cazul mai multor „cumparaturi”.