Sari direct la conținut

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews.ro
„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani
Prințul Khaled bin Talal bin și fiul său, prințul Alwaleed. Foto: X / allah_cure_dede

Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro.

Decesul prințului a fost anunțat de familia sa.

„Cu inimile încrezătoare în voința și legea lui Allah și cu profundă durere și tristețe, îl jelim pe fiul nostru iubit: prințul Al-Waleed bin Khaled bin Talal bin Abdulaziz Al Saud. Allah să aibă milă de el”, a anunțat sâmbătă, într-o postare pe X, prințul Al Waleed bin Talal, unchiul său.

Al-Waleed, cunoscut drept „Prinţul Adormit”, a petrecut 20 de ani în comă după un accident de mașină în 2005, la Londra, pe când avea 15 ani. Acesta studia în capitala Marii Britanii, la un liceu militar. La scurt timp după repatrierea sa la Centrul Medical Regele Abdulaziz din Riad, el a intrat în comă.

Tatăl său a decis să îl mențină sub asistență respiratorie la spital și nu a renunțat niciodată la speranța că fiul său își va reveni într-o zi.

El a distribuit în mod regulat fotografii și videoclipuri pe rețelele de socializare, cerând oamenilor să se roage pentru fiul său. Mai multe semne, cum ar fi mișcarea capului și mișcarea degetelor, dădeau speranțe de ameliorare, dar nu și-a recăpătat niciodată cunoștința.

INTERVIURILE HotNews.ro