Scumpul preț de a deveni mamă în România
Alexandra Mănăilă are 48 de ani și, de aproape șase ani, este mamă. Spune că Sophia, fetița ei de cinci ani și opt luni, este o minune în viața ei și că nu-și mai poate imagina o realitate din care ea să lipsească. Poate părea un lucru normal rostit de o mamă. Însă, în cazul familiei Mănăilă, drumul până la viața în trei, împreună cu Sophia, a fost tare lung, scump, dar mereu cu o speranță încăpățânată că, și de va fi nevoie de o minune, ea va veni. La finalul acestui drum, Alexandra a născut-o pe fiica ei când avea 42 de ani, după o procedură de fertilizare in vitro (FIV), soldată din prima cu reușită.
Anterior, ea a pierdut trei sarcini obținute pe cale naturală. Toate s-au oprit din evoluție la opt – zece săptămâni. Pentru a nu trece, din nou, prin traumele de atunci, Alexandra și Mihai, soțul ei, au luat decizia de a-și investi toți banii în visul de a deveni părinți, indiferent de rezultat. Un pariu pe viață în care au fost all in, chiar și când alții s-ar fi dat bătuți.
„M-am gândit atunci că e ultimul meu tren, că vreau să știu că am făcut tot ce ține de mine, de noi, pentru a fi părinți. Și, așa, am început această călătorie deloc ușoară din punct de vedere financiar și profesional”, povestește acum Alexandra.
Își amintește că, în perioada respectivă, ajunsese să aibă trei locuri de muncă. A fost singura soluție pe care a găsit-o, date fiind costurile foarte mari cu investigațiile și tratamentele.
Citește întreaga poveste pe Panorama.ro