Sari direct la conținut

Procesul lui Trump. Nu este pentru prima dată când un fost oficial este judecat în Senatul american

HotNews.ro
Presedintele Grant si Belknap, Foto: Captura CNN
Presedintele Grant si Belknap, Foto: Captura CNN

Senatorii pot dezbate dacă este constituțional un proces de punere sub acuzare a unui fost oficial în Senat, dar nu pot dezbate dacă s-a mai făcut sau nu, pentru că s-a făcut, scrie CNN, citându-l pe democratul Joe Neguse.

Astfel, Neguse a spus că în așa zisa perioadă Gilded Age, supranumită așa de Mark Twain, secretarul de Război al președintelui Ulysses Grant a fost prins luând mită pentru a-și finanța un stil de viață opulent – toate relatările par să observe cum prima și a doua soție a lui William Belknap erau îmbrăcate extravagant.

Prins, Belknap l-a rugat pe prietenul și șeful său, Grant, să-i accepte demisia. Acesta l-a implorat pe Grant, apucându-i mâna, conform legendei.

Această imagine de ziar se află în arhiva Senatului. Se pare că acesta arată un Belknap în lacrimi înainte ca Grant să-i permită să demisioneze.

Dar după aceea, el a fost pus sub acuzare și judecat în Senat. În cele din urmă, a fost achitat de Senat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro