Skip to content
Cristina Chiriac (sus), propunerea pentru procuror general al României, Marinela Mincă, propunerea de adjunct al șefului DNA, și Gill-Julien Grigore-Iacobici, propunerea de adjunct șef DIICOT. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea și Agerpres. Colaj: Ion Mateș / HotNews

Procurorii cu avize negative de la CSM pentru conducerea parchetelor, reaudiați azi la Ministerul Justiției. Ce le-a reproșat CSM și ce urmează

Cristina Chiriac, propunerea pentru procuror general al României, Marinela Mincă, propusă adjunctă a șefului DNA, și Gill-Julien Grigore-Iacobici, propunerea de adjunct al șefului DIICOT, susțin un nou interviu în fața comisiei Ministerului Justiției. Procedura este obligatorie pentru că au primit aviz negativ de la CSM. După reaudiere, ministrul Justiției va decide dacă va renunța la aceste candidaturi sau va merge mai departe cu propunerile la președintele Nicușor Dan, care va avea ultimul cuvânt. 

  • Doar trei dintre cei opt candidați propuși de ministrul PSD Radu Marinescu pentru conducerea marilor parchete au primit aviz favorabil de la CSM: Viorel Cerbu (pentru funcția de procuror- șef al DNA), Codrin Miron (procuror-șef DIICOT) și Marius-Ionel Ștefan (procuror-șef adjunct al DNA).
  • În cazul fostului șef al DNA Marius Voineag  și fostului procuror general Alex Florența, propuși pentru funcțiile de adjunct la Parchetul General, respectiv DIICOT, procurorii din CSM nu s-au putut pune de acord asupra unui aviz, fiind egalitate la vot. Ei nu vor fi însă reaudiați la Ministerul Justiției. „Dacă în termenul de 30 de zile se va menține situația de egalitate, Ministerul Justiției poate asimila paritatea la vot cu lipsa avizului consultativ și poate trimite propunerile către președinte fără acest aviz”, au explicat reprezentanți ai CSM.

Cristina Chiriac, noi explicații despre cazul Onilă

Procuroarea Cristina Chiriac, a respins marți, în timpul interviului acuzațiile că a blocat dosarul fostului episcop de Huși și a ignorat probe care puteau dovedi abuzurile sexuale ale lui Corneliu Onilă.

„Procurorul nu poate acționa în baza percepțiilor sau a presiunilor publice”, a afirmat Chiriac, subliniind că deciziile sale s-au bazat exclusiv pe probele existente la momentul respectiv.

Audieri la Ministerul Justiției

Prima care va fi reaudiată, marți, în fața comisiei de la Ministerul Justiției este Cristina Chiriac, șefa DNA Iași și candidata pentru cea mai importantă funcție a Ministerului Public. Interviul va începe la ora 9.00 și este estimat să dureze două ore, la fel ca la prima audiere. Ea va fi urmată de Marinela Mincă, începând cu ora 11.00, iar apoi de Gil Julien Grigore Iacobici.

Potrivit procedurii, întrebările în cazul reaudierii se vor axa pe minusurile invocate de Secția pentru procurori a CSM în hotărârile prin care au dat avizul negativ.

În cazul tuturor celor trei candidați, cei cinci procurori din CSM au motivat că nu au calitățile necesare ocupării funcțiilor pentru care au fost propuși de ministrul Radu Marinescu. Prestațiile celor trei procurori au fost catalogate de Secția pentru procurori a CSM ca fiind „ezitante”, „lipsite de consistență”, iar planurile de management prezentate au fost considerate pur formale.

Cristina Chiriac și cazul fostului episcop al Hușilor Corneliu Onilă

Cristina Chiriac. Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii din CSM au criticat-o pe Cristina Chiriac pentru lipsa de asumare a unor opinii pe temele sensibile din justiție, subliniind în motivarea avizului negativ că procuroarea „nu a dat dovadă de o cunoaștere clară și concretă a realităților cu care se confruntă în prezent structurile Ministerului Public”. 

Șefei DNA Iași i s-a reproșat de către CSM și că nu a clarificat episodul Corneliu Onilă, în ciuda acuzațiilor că a ținut la sertar probele care dovedeau abuzurile sexuale ale fostului episcop al Hușilor, ancheta fiind redeschisă ulterior, iar fostul ierarh condamnat în urma dezvăluirilor jurnaliștilor de la „Să fie lumină”.

„În opinia Secției, din perspectiva standardului de integritate, ar fi fost oportună o minimă detaliere din partea doamnei procuror a aspectelor relevante din această cauză, mai ales în condițiile în care dosarul a fost soluționat definitiv”, spun procurorii din CSM în hotărârea prin care i-au dat aviz negativ Cristinei Chiriac.

Șefa Judiciarului din DNA a spus la CSM că opinia ei pe prescrieri „nu contează”

Ezitantă și cu carențe în cunoașterea activității de urmărire penală a DNA a fost considerată de către procurorii din CSM și șefa secției judiciare a DNA, Marinela Mincă, propusă pentru funcția de adjunct a șefului DNA.

Marinela Mincă. Foto: MJ

 Mincă a fost criticată pentru că a evitat să-și spună opinia legată de efectele decizilor Curții Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Codul Penal referitoare la prescripția răspunderii penale. Secția a dorit să își prezinte o opinie pe această temă, făcând trimitere la experiența sa de 30 de ani în domeniu.

„Ezitarea candidatei în ceea ce priveşte oferirea unui răspuns concret şi tranşant a fost evidentă, menţionând chiar că „opinia sa nu contează”, preferând să rămână în sfera unei prezentări scolastice a instituţiei prescripției raspunderii penale. Or, lipsa de asumare a unui opinii clare pe un subiect de mare interes public ridică întrebări în ceea ce priveşte capacitatea de decizie, comunicare și control a acesteia. Secția observă că şi întrebările de ghidare pe acelaşi subiect, referitoare la deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu au avut potenţialul de a stimula oferirea unui răspuns clar asupra chestiunii recentei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, candidata afirmând că „deciziile CJUE sunt degeaba”, în contextul unei protecţii juridice interne mai favorabile”, afirmă procurorii din CSM în hotărârea prin care i-au dat aviz negativ Marinelei Mincă.

Vulnerabilitățile procurorului Grigore Iacobici

Toți cei cinci procurori din CSM au avizat negativ propunerea procurorului Gill Julien Grigore-Iacobici de la Parchetul Curții de Apel Constanța pentru funcția de adjunct al șefului DIICOT. 

Gill-Julien Grigore-Iacobici. Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Gill-Julien Grigore-Iacobici. Foto: Cristian Nistor / Agerpres

Candidatura, analizată din prisma interviului susținut în fața Secției pentru procurori a CSM, a fost criticată dur. Procurorul Grigore Iacobici demonstrează lipsă de coerență managerială și chiar de proprietate a termenilor juridici, spun procurorii din CSM în motivarea avizului negativ.

El a fost criticat și pentru răspunsurile formale oferite la întrebările legate de controversele în care numele său a fost implicat: instrumentarea unui dosar în care era implicat un contracandidat al soacrei sale, respectiv primirea unor sumele mari de bani anual, cu titlul de donații, de la familia soacrei, cel mai longeviv primar PSD din județul Constanța.

„Răspunsurile oferite au rămas la un nivel defensiv şi incomplet, fără a demonstra conştientizarea dimensiunii de percepție publică şi a consecinţelor asupra credibilității instituției”, au notat procurorii CSM în hotărâre.

Ce se întâmplă după reaudierea procurorilor cu aviz negativ

Prestația de marți a procurorilor Cristina Chiriac, Marinela Mică și Gil Julien Grigore Iacobici nu va mai trece încă o dată prin filtrul CSM pentru un nou aviz. După reaudiere, ministrul Justiției va decide dacă va renunța la propuneri sau le va înainta președintelui Nicușor Dan.

În cazul retrage propunerii unei candidaturi, se declanșează o nouă procedură de selecție în maximum 60 de zile.

Președintele României poate refuza, motivat, numirea în funcțiile de conducere, aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.

Decretul președintelui de numire în funcție sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiției.