Procurorii din Galați vor prelua dosarul bărcii răsturnate în râul Mureș
Dosarul de ucidere din culpă întocmit de procurorii arădeni după ce o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureş, iar trei dintre acestea au decedat, în timp ce doi copii sunt încă daţi dispăruţi, a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, unde există procurori specializaţi în accidente de acest tip, transmite Agerpres.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au transmis, luni, că procurorii au început iniţial cercetări pentru ucidere din culpă, însă ulterior şi-au declinat competenţa pentru că s-au mai conturat două infracţiuni.
„Urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Arad, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a constituit, la data de 01.05.2023, o cauză penală în care se efectuează cercetări faţă un bărbat de 33 de ani, cetăţean român, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ucidere din culpă, cu privire la evenimentul din seara zilei de 30.04.2023, de pe râul Mureş. Dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în vederea analizării incidenţei infracţiunilor”, arată parchetul arădean.
Pe lângă ucidere din culpă, bărbatul care a condus barca este cercetat pentru infracţiuni la regimul transportului naval, respectiv „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător” şi „conducerea unei nave sau exercitarea atribuţiilor de serviciu de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influenţa unor substanţe psihoactive”.
O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, în seara zilei de 30 aprilie, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil decedând şi patru persoane (doi bărbaţi şi doi copii) fiind date dispărute.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informaseră în 1 mai că barca nu era înmatriculată, iar cel care o conducea, un bărbat de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În 2 mai, la expirarea măsurii reţinerii, bărbatul a fost eliberat.
„În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20,40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port – judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat”, preciza IPJ Arad.
În urma evenimentului a murit un copil de 3 ani, din Semlac. Cei doi bărbaţi daţi dispăruţi au fost găsiţi în apele râului după câteva zile de căutări, iar în continuare sunt căutaţi doi copii din Nădlac.