Sari direct la conținut

Procurorul Sorin Lia, reținut pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului, va fi cercetat în libertate

HotNews.ro
Instanta, Foto: Maren Winter | Dreamstime.com
Instanta, Foto: Maren Winter | Dreamstime.com

Procurorul Sorin Lia, reținut pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului, va fi cercetat în libertate, a decis joi Curtea de Apel Craiova. El este acuzat că ar fi intervenit în mai multe dosare penale care îl vizau pe fostul șef al Poliției Rutiere Corabia Sorin Bulintiș, reținut și el în același dosar.

Curtea de Apel Craiova a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă și a decis cercetarea în libertate a tuturor celor patru persoane reținute în acest dosar – procurorul Sorin Lia, fostul șef al Poliției Rutiere Corabia Sorin Bulintiș, un om de afaceri și șeful punctului de lucru din Corabia al firmei omului de afaceri.

Decizia Curții de Apel Craiova nu este definitivă.

Procurorul Sorin Lia a fost reținut miercuri de Parchetul Curții de Apel Craiova. El este co-președinte al Asociației Inițiativa pentru Justiție și a condus Parchetul Judecătoriei Corabia, unde lucrează și în prezent.

Acuzațiile aduse procurorului Sorin Lia

Procurorii spun că Sorin Lia ar fi comunicat, în perioada 17-26 februarie 2022, printr-un angajat al poliţiei, informaţii din mai multe dosare pe care le avea în lucru. De asemenea, i-ar fi comunicat unui poliţist informaţii cu caracter secret de serviciu şi în intervalul 21 decembrie 2022- 17 ianuarie 2023.

O altă faptă de abuz în serviciu care îi este imputată se referă la o presupusă intervenţie, în noiembrie 2016, în calitate de magistrat coordonator, la un procuror stagiar pentru ca acesta să dispună o soluţie favorabilă unui inculpat dintr-un dosar penal.

De asemenea, el s-ar fi folosit de funcţia de conducere emiţând retroactiv, pe numele său, un ordin de deplasare nereal, prin care a atestat faptul că a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu, pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru încălcarea regimului legal de viteză, ordin pe care l-a folosit în faţa organelor de poliţie rutieră. Procurorul este acuzat și că ar fi intervenit la conducerea unui inspectorat judeţean de poliţie pentru ca un prieten de-al său polițist să fie mutat la o altă structură de poliţie.

Comunicatul Parchetului Curții de Apel Craiova:

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova anume desemnat să efectueze urmărirea penală faţă de magistraţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de următorii inculpaţi:

  • 1) L.S.M., procuror în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă judecătorie, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
  • – abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, raportat la instrumentarea unor dosare penale, în scopul exonerării de la răspundere penală a reprezentanţilor unei societăţi comerciale;
  • – favorizarea făptuitorului în formă continuată, raportat la modul de instrumentare şi soluţionare a unei cauze penale şi la modalitatea de gestionare a informaţiilor clasificate înaintate la parchet în luna decembrie 2022, în scopul protejării activităţii de comerţ ilicite desfăşurate de un lucrător de poliţie;
  • – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii – raportat la faptul că, în perioada 17 – 26 februarie 2022, a comunicat către persoane neautorizate, prin intermediul unui lucrător de poliţie, informaţii nedestinate publicităţii din mai multe dosare, aflate în lucru în anchetă proprie/în supravegherea urmăririi penale;
  • – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii – raportat la faptul că, în perioada 21.12.2022 – 17.01.2023, a comunicat către persoane neautorizate (lucrător de poliţie) date şi informaţii cu caracter secret de serviciu;
  • – abuz în serviciu – raportat la faptul că, în luna noiembrie 2016, în calitate de procuror coordonator, a intervenit la un procuror stagiar pentru ca acesta din urmă să pronunţe o anumită soluţie, favorabilă unui inculpat dintr-un dosarul penal, în care exercita supravegherea urmăririi penale;
  • – abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals – raportat la faptul că, în perioada 19 – 20.12.2021, s-a folosit de funcţia de conducere, emiţând retroactiv, pe numele său, un ordin de deplasare nereal, datat 17.12.2021, prin care a atestat faptul că, în data de 19.12.2021, a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu, pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru încălcarea regimului legal de viteză, ordin pe care l-a folosit în faţa organelor de poliţie din cadrul unui serviciu rutier;
  • – abuz în serviciu, – raportat la faptul că, în data de 27.10.2021, a intervenit la conducerea unui inspectorat judeţean de poliţie, pentru ca prietenul său (lucrător de poliţie) să fie mutat la o altă structură de poliţie.
  • 2) B.N.S, lucrător de poliţie, pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare (directă) la abuz în serviciu şi a unei infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
  • 3) T.A., administratorul unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, instigare (indirectă) la abuz în serviciu, instigare (indirectă) la favorizarea făptuitorului, instigare (directă) la uzurparea funcţiei în formă continuată, instigare (directă) la abuz în serviciu şi instigare (directă) la uzurparea funcţiei;
  • 4) R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, instigare (indirectă) la abuz în serviciu şi instigare (indirectă) la favorizarea făptuitorului”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro