Sari direct la conținut

Productia industriala a crescut cu 7,7% in primul trimestru

HotNews.ro

Productia industriala a crescut cu 7,7% in primul trimestru al acestui an fata de perioada corespunzatoare din anul precedent, in principal datorita avansului industriei prelucratoare, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Industria extractiva si energia electrica si termica au scazut cu 1,4%, respectiv 5,3%.

In ceea ce priveste marile grupe industriale, s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor intermediare (+14%), industria bunurilor de uz curent (+8,9%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+8,4%), in timp ce industria energetica a scazut cu 4,8%.

Cifra de afaceri in industrie a avansat in perioada mentionata cu 22,3% comparativ cu perioada similara a anului trecut, crestere sustinuta de industria prelucratoare (+29,3%) si industria extractiva (+1,9%). Industria energiei electrice si termice, gaze si apa a inregistrat o scadere cu 6,9%.

Cele mai mari cresteri s-au inregistrat in industria bunurilor de folosinta indelungata (+42,9%) si in industria bunurilor intermediare (+34,3%), in timp ce industria energetica a inregistrat o scadere cu 10,7%.

Comenzile noi din industrie s-au majorat cu 28,7% in primele trei luni, crestere sustinuta de toate marile grupe industriale. Astfel, in industria bunurilor de folosinta indelungata comenzile au crescut cu 24,2%, iar in industria bunurilor de uz curent si industria bunurilor intermediare cu 24%, respectiv 19,9%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro