Sari direct la conținut

Produsele nealimentare au ridicat cifra de afaceri a companiilor

HotNews.ro

Cifra de afaceri a societatilor ce activeaza in domeniul comertului cu amanuntul, cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete, a inregistrat in luna aprilie o majorare de 1,3% fata de luna anterioara, in special datorita cresterii vanzarilor de produse nealimentare.

Potrivit datelor Institutlui National de Statistica (INS), avansul s-a datorat majorarii cifrei de afaceri cu 12,9% la produsele nealimentare, in timp ce volumul cifrei de afaceri la produsele alimentare, bauturi si tutun a inregistrat o scadere cu 10,8%.

Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, volumul cifrei de afaceri in comertul cu amanuntul a inregistrat o crestere cu 14,1%, sustinuta atat de vanzarea de produse nealimentare (+16,9%), cat si de vanzarea de produse alimentare (+11,5%).

Comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a crescut in luna aprilie cu 11,9%, aceasta tendinta fiind data de comertul cu autovehicule, intretinerea si repararea autovehiculelor (+26,4%).

Fata de luna aprilie 2006, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a avansat cu 67%, iar comertul cu autovehicule s-a majorat cu 48,5%.

In ceea ce priveste serviciile de piata pentru populatie, in luna aprilie fata de luna precedenta, volumul cifrei de afaceri a inregistrat o scadere de 12,4%, insa fata de perioada similara a anului trecut serviciile au avansat cu 2,3%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro