Skip to content

Prof. univ. dr. Alexandru Mosanu, primul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova: Sunt profund dezamagit, imi rezerv dreptul de a-l da in judecata pe Radu F. Alexandru

Prof. univ. dr. Alexandru Mosanu, primul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, afirma ca vicepresedintele PDL Radu F. Alexandru a recurs la „o minciuna grosolana” cand a afirmat despre el ca a „fost identificat si publicat pe lista Sandrovschi ca unul dintre agentii KGB care au activat in Republica Moldova sub nume de cod ‘Maxim'”.

Radu F. Alexandru i-a cerut vinerea trecuta ministrului de Externe sa explice cum s-au facut numirile directorilor la Institutul Cultura Roman Kiev si la ICR Moscova.

„La ICR Kiev este numita doamna Nadia Mosanu. Doamna Nadia Mosanu este nora domnului Alexandru Mosanu, primul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, un om care a fost salutat ca un adevarat patriot. Un om care, ulterior, a fost identificat si publicat pe lista Sandrovschi ca unul dintre agentii KGB care au activat in Republica Moldova sub nume de cod ‘Maxim'”, sustinea atunci Radu F. Alexandru.

Intr-un drept la replica transmis HotNews.ro, Alexandru Mosanu afirma ca senatorul PDL a recurs „la o minciuna grosolana”, din ratiuni electorale, in conditiile in care presupusa lista Sandrovschi a fost „dovedita prin argumente clare si concludente drept un fals grosolan” si „a fost confectionata si lansata, in 2006, de catre fortele politice care se opun cu inversunare actualului curs pro-european al Republicii Moldova.

Alexandru Mosanu precizeaza ca si isi rezerva dreptul de a-l actiona in judecata pe Radu F. Alexandru.

Ca raspuns la acuzatiile formulate de Radu F. Alexandru, Ministerul de Externe a recomnadat sambata „tuturor celor interesati de activitatile ICR sa se adreseze conducerii acestei institutii”, adaugand: „MAE respinge orice tentativa prin care se incearca atragerea sa in campania electorala aflata in derulare si face apel la evitarea oricaror declaratii care pot sa-i afecteze imaginea”.

Iata mai jos dreptul la replica transmis de Alexandru Mosanu:

Am descoperit, la 9 noiembrie 2012, in publicatia dumneavoastra de internet, o declaratie a vicepresedintelui PDL, Radu F. Alexandru, care, din evidente ratiuni electorale, a incercat sa o discrediteze pe nora mea, Nadia Mosanu, recurgand la o minciuna grosolana, potrivit careia subsemnatul as fi fost „identificat si publicat” pe asa-zisa lista Sandrovski a agentilor KGB din Republica Moldova.

Aceasta lista, dovedita prin argumente clare si concludente drept un fals grosolan, a fost confectionata si lansata, in 2006, de catre fortele politice care se opun cu inversunare actualului curs pro-european al Republicii Moldova.

Sunt profund dezamagit de lansarea in spatiul public romanesc a unor astfel de insinuari si calomnii la adresa mea. La intrebarile retorice ale politicianului mentionat, apreciez ca cele mai inalte distinctii, care mi-au fost acordate de catre ultimii doi presedinti ai Republicii Moldova pentru promovarea romanismului in Basarabia, ar trebui sa fie o „garantie de onestitate” suficienta.

Imi rezerv dreptul de a-l actiona in judecata pentru calomnie pe autorul declaratiei.

Prof. univ. dr. Alexandru Mosanu

Membru de onoare al Academiei Romane„.