Sari direct la conținut

Profit de 7,2 milioane euro pentru Bancpost in 2006

HotNews.ro

Bancpost a realizat anul trecut un profit net de 25,5 milioane de lei, aproximativ 7,2 milioane de euro, comparativ cu pierderea de 1,2 milioane de euro inregistrata in 2005, se arata intr-un comunicat al institutiei bancare. La finele anului 2006, banca detinea active totale de 7,7 miliarde de lei, aproximativ 2,3 miliarde de euro, in crestere cu 46,8% fata de perioada similara a anului anterior.

Potrivit comunicatului, Bancpost si-a dublat portofoliul total de credite, majorandu-si cota de piata de la 4,1% in 2005, la 4,9% la finele anului trecut.

Cea mai mare crestere a cotei de piata s-a inregistrat la creditele ipotecare unde Bancpost detinea la finele anului 2006 o cota de piata de 10,5%, fata de 8,1% cat avea in anul precedent. La creditele corporative, banca si-a majorat cota de piata de la 3,1% la 4,0%.

In ceea ce priveste depozitele, s-a inregistrat o crestere a volumului total de 50,3 %. Depozitele aferente persoanelor juridice s-au majorat cu 49%, iar cele de retail cu 51,5 %.

Ponderea creditelor neperformante a fost de 0,67 %.

Conform datelor proprii, Bancpost si-a mentinut pozitia a sasea in topul bancilor din Romania, in ceea ce priveste activele, cu o cota de piata de 4,5%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro