Sari direct la conținut

Profit in scadere cu 38% pentru Petrom in primul semestru

HotNews.ro

Petrom a inregistrat in primul semestru al anului un profit net de 887 milioane de lei, in scadere cu 38% fata de cu perioada similara a anului 2006, ca urmare a reducerii rezultatului operational, se arata intr-un comunicat al companiei.

In aceeasi perioada, profitul operational al companiei a insumat 942 milioane de lei, in scadere cu 47% de la 1,76 miliarde de lei inregistrate in primele sase luni ale anului trecut.

Diminuarea profitului operational a fost determinat de influenta negativa exercitata de rata de schimb si de declinul productiei.

Cifra de afaceri a Petrom a scazut cu 14%, in principal din cauza preturilor de vanzare mai mici si cantitatilor mai mici vandute in activitatea de Rafinare si Marketing, ca urmare a reviziei de la Rafinaria Arpechim. Acest lucru a fost partial contrabalansat de veniturile mai mari generate de activitatea de Gaze.

Cheltuielile de operare au scazut in de la inceputul acestui an cu 7%, ca urmare a cheltuielilor mai mici cu utilitatile, cu salariile si taxele (in scadere ca urmare a reducerii numarului de salariati in concordanta cu programul de restructurare in vigoare) si ca urmare a reducerii provizioanelor.

Cheltuielile de exploatare au fost de asemenea influentate de scaderea costurilor cu materii prime ca urmare a cantitatilor si preturilor mai reduse la titeiul din import. Acest efect pozitiv asupra cheltuielilor operationale a fost contrabalansat de cheltuielile mai ridicate cu prestatii catre terti precum si de ajustari ale activelor corporale si necorporale.

Investitiile totale realizate in primul semestru s-au ridicat la 1,32 miliarde de lei, depasind cu 74% suma realizata in perioada similara a anului trecut.

Acestea au fost orientate in proportie de 65% catre activitatea de Explorare si Productie a Petrom, in timp ce catre activitatea de Rafinare si Marketing a fost directionat 25% din volumul investitiilor. Restul de 10% reprezinta investitii corporative.

Vanzarile de produse petrochimice s-au ridicat la 318 mii tone in timp ce vanzarile de produse speciale (in special cocs petrolier) au inregistrat un volum de 99,1 mii tone.

Volumul total al vanzarilor de produse petroliere s-a ridicat la 2,06 milioane de tone, cu 22% mai mic fata de aceeasi perioada a anului anterior, din cauza reducerii vanzarilor la export cu 54% pe fondul unei cereri mai mari pe piata interna.

Petrom a inregistrat, anul trecut, un profit net de 2,28 miliarde lei, cu 61% mai mare decat cel din 2005. Volumul total al vanzarilor de produse petrochimice a fost de 393.300 de tone in 2006, atat catre piata interna cat si pe pietele internationale.

Actionarul majoritar al Petrom este OMV ce detine 51,011% din capitalul social al companiei. Ceilalti actionari sunt AVAS (30,862%), Fondul Proprietatea (9,887%), Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (2,026%) iar 6,214% din titluri apartin actionarilor minoritari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro