Sari direct la conținut

Profitul net al BCR a crescut cu 16,4% in 2006

HotNews.ro

Profitul net consolidat al grupului Banca Comerciala Romana a crescut anul trecut cu 16,4%, ajungand la valoarea de 756,3 milioane lei (214,5 milioane de euro), iar activele totale s-au majorat cu 38,6%, pana la 47,436 milioane lei (14,02 milioane de euro) la sfarsitul anului 2006.

Conform unui comunicat al companiei, profitul net anual inainte de deducerea costurilor de restructurare a crescut cu aproape 38% – la peste 254 milioane de euro, iar profitul operational a avansat cu 22,2% de la 933,5 milioane lei pana la 1.409,1 milioane lei.

Potrivit reprezentantilor bancii, principalul motor al acestei imbunatatiri a fost cresterea puternica a creditelor acordate clientilor la nivelul grupului BCR, generand un avans al venitului net din dobanzi (+20%) in ciuda reducerii generale a marjei de dobanda la 6%.

Creditele catre clienti, inainte de provizionare, au crescut cu 54,2% fata de anul anterior, la valoarea de 24,57 milioane de lei (7,262 milioane de euro).

Creditele retail ale bancii au atins valoarea de 9,9 miliarde de lei (peste 2,9 miliarde de euro), reprezentand cel mai dinamic plasament al BCR in 2006, cu o crestere de 56,8% fata de anul precedent, in cadrul carora creditele in lei au crescut cu 78%.

Acest rezultat se datoreaza in principal creditului de consum, care a crescut cu 70%, pana la aproape 7,8 miliarde de lei (circa 2,3 miliarde de euro). De asemenea creditul ipotecar a crescut in volum, cu 21%.

Creditele in moneda nationala predomina portofoliul BCR, acestea totalizand 58% din totalul creditelor.

Portofoliul de credite Corporate a crescut cu 53% fata de anul precedent, pana la aproximativ 14.700 milioane lei (4.350 milioane EUR). Aceasta crestere a fost alimentata in principal de sectorul IMM-urilor. Creditele catre IMM-uri au asat cu 77%, depasind pe sold 7,4 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro).

Depozitele de la clienti au crescut anul trecut cu 26% fata de anul 2005, la 24,47 miliarde de lei (7,2 miliarde de euro). Depozitele in lei au avut o crestere mai dinamica decat depozitele in valuta, reprezentand circa 68% din total depozite, cresterea stimulata de o remunerare imbunatatita.

BCR a atins in 2006 nivelul de 2,17 milioane de carduri emise, in crestere cu 19%. Numarul cardurilor de debit active a fost de doua milioane, ceea ce reprezinta o crestere de 14,6% fata de anul anterior, in timp ce numarul cardurilor de credit active a crescut de 2,2 ori, depasind numarul de 167.000.

Cheltuielile operationale ale grupului au crescut cu 12,7%, aceasta evolutie provenind in special din extinderea retelei teritoriale a bancii cu 101 unitati in 2006. Excluzand costurile de restructurare, cresterea cheltuielilor operationale este de 10%.

Reteaua de ATM (bancomate) a crescut cu 30%, la 1.315 iar cea de POS (puncte de acceptare a platii cu cardul) cu 77%, pana la 9.859. Reteaua teritoriala a BCR s-a extins in 2006 prin deschiderea a 101 noi unitati, avand in prezent 473 de unitati, in timp ce numarul salariatilor a scazut cu 6,4% la 11.091 persoane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro