Sari direct la conținut

Prognoza meteo pe două săptămâni: Vreme caldă și deosebit de caldă în perioada următoare / Precipitații slabe și temporare în special în perioada 9-17 martie

HotNews.ro
Primavara, Foto: USER UPLOADED
Primavara, Foto: USER UPLOADED

Meteorologii anunță vreme caldă și foarte caldă în următoarele două săptămâni, apogeul fiind atins pe 7, 8 și 9 martie, când temperaturile vor urca și până la 21 de grade. Temporar, în anumite zone, vor fi precipitații slabe în perioada 4-6 martie, dar mai ales în a doua parte de prognoză.

Banat

În data de 4 martie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 17 grade, dar pe 5 martie, aceasta va fi în scădere spre 12 grade. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât în zilele de 7 și 8 martie va fi deosebit de caldă, cu maxime, în medie regională, de 19…20 de grade. Apoi temperaturile maxime vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii de 10…11 grade în perioada 12 – 14 martie, dar după data de 15 martie este posibilă o nouă încălzire ușoară. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 1 și 4 grade, exceptând nopțile din intervalul 8 – 10 martie, când va fi mai ridicată, de 5…7 grade.

Temporar vor fi precipitații în jurul datei de 5 martie, precum și în perioada 9 – 17 martie.

Crișana

Vremea va fi caldă în data de 4 martie, cu o medie a maximelor termice în jurul a 16 grade, dar pe 5 și 6 martie, aceasta va fi în scădere spre 12…13 grade. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât în zilele de 7 și 8 martie va fi deosebit de cald, cu maxime în medie de 18…19 grade. Apoi temperaturile maxime vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii de 10 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creștere ușoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 0 și 4 grade, exceptând nopțile de 8 și 9 martie, când va fi mai ridicată, spre 6…7 grade.

Temporar vor fi precipitații pe 4 și 5 martie, precum și în perioada 8 – 17 martie.

Transilvania

Media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 14 grade, în data de 4 martie, spre 10…11 grade, în zilele de 5 și 6 martie, dar ulterior vremea se va încălzi și va deveni caldă în perioada 7 – 9 martie, când se vor înregistra maxime, în medie regională, de 16…19 grade.

Apoi maximele termice vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii 8…9 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creștere ușoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între -2 și 0 grade, exceptând nopțile din perioada 8 – 12 martie, când va fi de 1…2 grade.

Temporar vor fi precipitații pe 5 și 6 martie, precum și în perioada 9 – 17 martie.

Maramureș

Media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 14 grade, în data de 4 martie, spre 10 grade, în zilele de 5 și 6 martie, dar ulterior vremea se va încălzi și va deveni caldă în 7 și 8 martie, când se vor înregistra maxime, în medie regională, de 16…18 grade. Apoi maximele termice vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii 8…9 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creștere ușoară a acestora. Media regională a temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 0 grade, exceptând noaptea de 5 martie, dar și nopțile din perioada 8 – 12 martie, când media lor va fi de 2…4 grade.

Se vor semnala precipitații în jurul datei de 5 martie, dar temporar și în perioada 8 – 17 martie.

Moldova

În perioada 4 – 7 martie va fi cald, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 12…16 grade, urmând ca în zilele de 8 și 9 martie vremea să devină deosebit de caldă, astfel încât media maximelor termice va ajunge spre 18…20 de grade. Apoi maximele vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii de 10 grade, în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -2 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 8 – 12 martie, când se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Vor fi precipitații slabe în intervalul 11 – 17 martie, dar trecător și pe 6 martie.

Dobrogea

Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce va tinde spre 16 grade în zilele de 5, 8 și 10 martie și chiar 18 grade, în data de 9 martie. Apoi maximele vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii cuprinse între 10 și 12 grade, în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 2 și 4 grade, exceptând nopțile din perioada 8 – 12 martie, când media lor se va situa în jurul valorii de 6 grade.

Temporar vor fi precipitații slabe în intervalul 11 – 17 martie.

Muntenia

În perioada 4 – 7 martie, va fi cald, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 14…17 grade, urmând ca în zilele de 8 și 9 martie vremea să devină deosebit de caldă, astfel încât media maximelor termice va ajunge până în jurul valorii de 21 de grade. Apoi maximele termice vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii 12 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creștere ușoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -2 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 8 – 12 martie, când media lor se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Temporar vor fi precipitații slabe în perioada 11 – 17 martie.

Oltenia

Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit, cu o medie a temperaturilor maxime ce va tinde spre 15…16 grade, în perioada 4 – 7 martie și chiar până în jurul valorii de 20 de grade în zilele de 8 și 9 martie. Apoi maximele vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii de 12 grade, în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creștere ușoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 0 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 8 – 12 martie, când media lor se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Temporar vor fi precipitații slabe pe parcursul celei de-a două săptămâni, pe arii mai extinse în intervalul 11 – 13 martie.

La munte

Media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 6 grade, în data de 4 martie, spre 2 grade, în zilele de 5 și 6 martie, dar ulterior vremea se va încălzi și va deveni caldă în perioada 7 – 9 martie, când se vor înregistra maxime medii de 7…10 grade. Apoi maximele termice vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii 0…2 grade în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime se va situa în general între -6 și -4 grade, exceptând noaptea de 5 martie, dar și nopțile din perioada 8 – 12 martie, când media lor va fi de -2…2 grade.

Temporar se vor semnala precipitații în perioada 9 – 17 martie, pe arii mai extinse în zilele de 11, 12 și 13 martie, dar trecător și în jurul datei de 5 martie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro